Primarii de comune membri ai Asociaţiei Comunelor din România (ACoR) le-au solicitat membrilor Guvernului asigurarea salariilor asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap grav, în condiţiile în care, în acest moment, comunele au primit fonduri financiare doar pentru primul trimestru. Solicitarea a fost lansată având în vedere că, la finele anului trecut, autorităţile publice locale au avut mari probleme în privinţa salarizării acestei categorii sociale, primarii fiind nevoiţi să ia banii de la capitolul investiţii şi să îşi achite datoriile salariale. Edilii şefi de comune au mai cerut redefinirea criteriilor de selecţie pe măsura 3.2.2. din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, astfel ca localităţile cu număr mai mic de 2.000 de locuitori sau cu un grad de sărăcie incorect evaluat să nu fie dezavantajate prin punctajul acordat. O altă doleanţă a primarilor a fost ca, pentru investiţiile publice - indiferent de forma de finanţare - administraţia publică locală să fie scutită de achitarea taxelor de avizare, iar proprietarii - administratorii regiilor sau societăţilor care asigură utilităţile să plătească către colectivitatea locală taxe pentru ocuparea domeniului public.