Critici pentru John Galliano

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Critici pentru John Galliano

Monden 15 Februarie 2013 / 00:00 366 accesări

Designerul John Galliano, deşi a rămas ”invizibil” la Săptămâna Modei de la New York, a făcut să se vorbească din nou despre el, miercuri, din cauza unei fotografii care îl prezintă îmbrăcat într-o ţinută care seamănă, potrivit criticilor săi, cu cele purtate de evreii hasidici. Fotografia, care îl prezintă pe John Galliano purtând un palton, o pălărie şi părul cu codiţe împletite de ambele părţi ale feţei, a fost publicată pe prima pagină a ziarului ”New York Post”, care a denunţat ”un nou afront” comis de fostul director artistic al casei Dior, concediat după ce a proferat, în stare de ebrietate, o serie de insulte antisemite la Paris, în 2011.

Galliano se află la New York de câteva săptămâni, invitat de creatorul de modă Oscar de la Renta, care şi-a prezentat, marţi, noua colecţie, foarte apreciată de cunoscători. Presa de specialitate afirmă că acea colecţie poartă semnătura lui Galliano. Atacul publicaţiei ”New York Post” la adresa designerului britanic a fost denunţat miercuri de Liga împotriva Defăimării (Anti-Defamation League / ADL), cu sediul la New York, o organizaţie care luptă contra antisemitismului. Reprezentanţii ei au considerat că articolul din ”New York Post”, în care se vorbea despre furia comunităţii evreieşti, reprezintă o distorsionare totală. ”Este o poveste ridicolă, o distorsionare absurdă. Nu există niciun adevăr în acuzaţia potrivit căreia John Galliano era îmbrăcat în costum hasidic. Hasidicii nu poartă o pălărie fedora, un pantalon cu dungi fine, un palton albastru şi un fular”, se afirmă într-un comunicat emis de ADL. ”John Galliano este John Galliano, el se îmbracă întotdeauna excentric şi a purtat întotdeauna părul lung”, au adăugat reprezentanţii acestei asociaţii. ”New Yok Post a dat dovadă cel puţin de ignoranţă şi în cel mai rău caz este vorba de o distorsionare deliberată şi răuvoitoare, realizată cu scopul de a vinde ziarul”, au spus cei de la ADL, reamintind totodată de ”eforturile depuse de John Galliano pentru a repara erorile din trecut”.

John Galliano este considerat şi în prezent unul dintre cei mai talentaţi şi creativi designeri ai tuturor timpurilor. Show-rile sale de modă, atât pentru brandul care îi poartă numele, cât şi pentru Dior, erau celebre pentru frumuseţea lor teatrală, fiind ele însele o poveste în sine. În februarie 2011, designerul John Galliano, pe atunci director de creaţie al casei Dior, a strigat ”Îl iubesc pe Hitler!”, pe când se afla în barul La Perle din Paris. Afirmaţia lui a provocat o reacţie negativă din partea unei doamne de la o masă alăturată. Iar pentru că aceasta a încercat să-l tempereze, creatorul a izbucnit şi mai tare: ”Oamenii ca tine ar trebui să fie morţi. Mamele voastre, strămoşii voştri, toţi ar fi trebuit să fie gazaţi”. Afirmaţiile lui, care au stârnit un adevărat val de reacţii negative în presa din toată lumea şi în rândul unor organizaţii pentru apărarea drepturilor omului, au dus la înlăturarea din funcţia de director de creaţie al casei Dior. Printre cei care şi-au exprimat totala dezaprobare în legătură cu afirmaţiile lui Galliano a fost şi actriţa Natalie Portman, care are origini evreieşti. După concedierea de la Dior, celebrul designer britanic a anunţat că s-a internat într-o clinică de dezintoxicare, întrucât în perioada în care s-a produs acel incident se confrunta cu o dependenţă acută de medicamente eliberabile pe bază de reţetă şi de alcool.

Taguri articol


12