Consiliul Suprem al Magistraturii (CSM) consideră că decizia Senatului, prin care a fost respins un proiect de lege privind promovarea practicii judiciare, este una „dificil de acceptat şi de înţeles” şi care exprimă o voinţă politică în contradicţie cu eforturile depuse de sistemul judiciar pentru o reformare reală a justiţiei. CSM aminteşte că, în colaborare cu Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, asociaţiile profesionale ale magistraţilor şi experţi străini, a fost elaborat, în cadrul Proiectului de înfrăţire instituţională PHARE „Unificarea jurisprudenţei instanţelor şi parchetelor din România”, proiectul Legii privind Promovarea Practicii Unitare la Nivelul Instanţelor Judiciare. Proiectul, demarat în 2009, s-a concretizat în 2010 prin sesizarea Ministerului Justiţiei pentru iniţierea procedurilor specifice. De asemenea, se aminteşte şi că Ministerul Justiţiei a considerat prematură şi a refuzat promovarea acestui proiect de lege.