Criza a lovit 90% din IMM-uri

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Criza a lovit 90% din IMM-uri

Eveniment 20 Martie 2009 / 00:00 638 accesări

Aproximativ 90% din întreprinderile mici şi mijlocii din România sînt afectate de actuala criză financiară şi economică, a declarat preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), Ovidiu Nicolescu. \"Majoritatea IMM-urilor, aproximativ 90%, sînt afectate într-o măsură mai mică sau mai mare. Principalele probleme cu care se confruntă sînt legate de accesarea finanţărilor şi o parte dintre ele au o problemă cu diminuarea comenzilor şi a contractelor, în special cele din sectorul auto sau cele care produc bunuri cu folosinţă îndelungată\", a spus Nicolescu. Acesta consideră că statul român trebuie să fie primul care să \"dezgheţe lichidităţile\", prin achitarea datoriilor în valoare de aproximativ 2,1 miliarde de euro pe care le are la IMM-uri. \"Deşi în luna decembrie ni s-a promis că statul îşi va achita toate datoriile, numai o mică parte dintre acestea au fost plătite. De asemenea, statul trebuie să aplice concret măsurile pe care le anunţă. Statul trebuie să operaţioneze Fondul de Garantare, capitalizarea Exim Bank şi a CEC, precum şi să elimine impozitul pe profitul reinvestit. Ni s-a spus că acesta va deveni operaţional din trimestrul II şi astăzi sîntem în 17 martie şi, din cîte ştiu, trimestrul II începe de la 1 aprilie\", a subliniat preşedintele CNIPMMR. El s-a arătat nemulţumit şi de politica de dobînzi a băncilor la creditele pentru IMM-uri: \"Costurile sînt exorbitante. O dobîndă de 25-30% nu poate fi suportată din activităţi desfăşurate legal\". Scăderea drastică a exporturilor este o altă piedică în activitatea IMM-urilor, care, în plus, nu mai au nici cerere internă pentru anumite produse, din cauza scăderii veniturilor consumatorilor. Nicolescu a subliniat că, în momentul de faţă, criza economică în România încă nu a atins apogeul, dar acesta va fi atins în curînd.

Taguri articol


12