Criza a lovit în florării

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Criza a lovit în florării

Justiție 18 Septembrie 2012 / 00:00 555 accesări

Pentru comercianţii de flori, începerea şcolii reprezintă, de ani buni, una dintre cele mai profitabile momente ale anului. În ultimii ani, însă, profitul înregistrat în prima zi de şcoală, deşi în continuare destul de mare faţă de zilele obişnuite, nu se mai ridică la valoarea de dinainte de criza economică. Astfel, dacă înainte de criză, chiar şi părinţii cu venituri modeste alegeau, pentru învăţătoare, educatoare sau dirigintă buchete mari de flori, al căror preţ depăşeau 15 lei, acum lucrurile s-au schimbat. „Cel mai bine vândute au fost buchetele mici, cu preţuri cuprinse între 5 şi 10 lei. Avem clienţi, dar efectele crizei încă se mai resimt”, a declarat un comerciant de flori constănţean, din cartierul Inel II, Maria Mujdei. Bugetul redus al constănţenilor nu i-a împiedicat pe unii comercianţi să speculeze momentul, în unele locuri din oraş preţul florilor crescând chiar şi cu 50% în prima zi de şcoală. Chiar şi aşa, încasările florăriilor nu se ridică la nivelul celor din anii trecuţi. (A.J.)

Taguri articol


12