Criză acută de personal şi de spaţiu la Tribunalul Constanţa

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Criză acută de personal şi de spaţiu la Tribunalul Constanţa

Justiție 06 Februarie 2013 / 00:00 568 accesări

Tribunalul Constanţa se confruntă cu numeroase lipsuri, atât în privinţa numărului de magistraţi şi personal auxiliar, cât şi a spaţiilor alocate sălilor de judecată, birourilor şi arhivării dosarelor. „Schema de personal nu este completă, iar volumul de activitate este în continuă creştere. Având în vedere că urmează să intre în vigoare Codul de Procedură Civilă, lipsa de personal va deveni acută. De asemenea, ne luptăm de mulţi ani cu lipsa spaţiului de arhivare a dosarelor soluţionate definitiv. În prezent, camera de la subsolul clădirii a devenit neîncăpătoare, nu mai avem loc nici măcar pentru un dosar. Am cerut Ministerului Justiţiei (MJ) să ne ajute financiar cu închirierea unui depozit dar, până în prezent, nu s-au găsit bani pentru rezolvarea acestei probleme”, a declarat preşedintele Tribunalului Constanţa, judecător Vasile Cărbune-Cosac. El a adăugat că lipsa spaţiului pentru sălile de judecată şi pentru birourile magistraţilor şi grefierilor ar putea fi rezolvată dacă s-ar ajunge la un acord comun cu Ministerul Apărării Naţionale pentru transferul fără plată în patrimoniul MJ al clădirii Cercului Militar, care se află lângă sediul Tribunalului Constanţa.

POSTURI VACANTE Cu toate că volumul de activitate a rămas la fel de mare, judecătorii au reuşit să soluţioneze, anul trecut, 24.273 de dosare, din cele 37.488 de cauze aflate pe rolul acestei instanţe. Preşedintele Tribunalului Constanţa spune că, în 2012, s-a constatat o creştere importantă a cauzelor privind litigiile de muncă şi asigurările sociale, numărul dosarelor soluţionate de un singur judecător fiind în uşoară creştere faţă de 2011. O noutate pentru acest an este decizia MJ de a desfiinţa Secţia Maritimă-Fluvială din cadrul Tribunalului Constanţa. „Nu ştim motivul acestei hotărâri, doar am fost anunţaţi că, în locul acestei secţii, vor fi înfiinţate complete specializate, care vor activa în cadrul Secţiei II Civilă a Tribunalului Constanţa. De asemenea, în martie, vor deveni vacante posturile de preşedinţi ale Secţiilor Civile I şi II, iar în aprilie, cel de preşedinte al Secţiei Penale, întrucât vor expira mandatele actualilor şefi”, a mai spus Vasile Cărbune-Cosac.



12