Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, a declarat, vineri, că o soluţie rapidă pentru reducerea numărului de parlamentari ar fi ca deputaţii şi senatorii PD-L să îşi dea demisia, „rezolvînd acest deziderat printr-o colaborare amicală între preşedinte şi un partid parlamentar”. “Pentru a micşora numărul de parlamentari nici măcar nu este nevoie să faci o revizuire a Constituţiei pentru că numărul de parlamentari este stabilit prin lege şi atunci micul complice de la Guvern a lui Traian Băsescu ar fi putut să dea o ordonanţă de urgenţă eventual în care spunea că Parlamentul va avea, începînd cu alegerile viitoare, doar trei sau doi parlamentari, eventual unul de la PD-L şi unul de la UDMR, spun la întîmplare. Lucrul acesta se putea face fără referendum, printr-un gest de autoritate al micului complice de la Guvern”, a afirmat Năstase. În opinia preşedintelui CN al PSD, şeful statului provoacă o „fraudă morală” prin organizarea referendumului, deoarece, dacă ar dori revizuirea Constituţiei şi introducerea parlamentului unicameral, ar putea declanşa, potrivit art. 150 din legea fundamentală, revizuirea Constituţiei el însuşi, fără consultarea populaţiei. În ceea ce priveşte noul guvern, Năstase a spus că desemnarea premierului va avea loc după alegeri, după negocierea noii majorităţi. “Sînt convins că o desemnare va depinde foarte mult de o eventuală alianţă politică şi de felul în care, la un moment dat, alianţa respectivă îşi va repartiza anumite posturi. Dacă un partid din alianţă cîştigă postul de preşedinte, probabil celălat îşi va dori postul de prim-ministru”, a declarat Năstase. Potrivit lui Năstase, “marea mizerie” este că o fraudă morală “e urîtă, e zgomotoasă, e puturoasă şi atrage foarte tare atenţia”. “Scandalul ultimilor 5 ani ajunge la paroxism. Băsescu este peste tot, la televizor, în ziare, pe pereţi, cu mesajul despre referendum. Iar noi, cu toţii, sîntem forţaţi să luăm parte la mascarada sa. Eu am fost acuzat că m-am promovat excesiv în 2004. Dar măcar atunci chiar vorbeam de guvernare, de proiecte, de idei concrete”, susţine Năstase. Fostul premier afirmă că şeful statului vrea un sondaj de opinie pentru el însuşi. “Nu e mulţumit de un sondaj cu 1.000 de subiecţi. Vrea un sondaj naţional cu cîteva milioane de subiecţi. Foarte bine, să şi-l facă. Dar să şi-l plătească singur, din banii lui. Bănuiesc că are. Nu e în regulă o astfel de risipă, de milioane de euro, pentru un referendum care oricum trebuie repetat. Mai ales acum, cînd fiecare leu contează”, a precizat Năstase. El a mai spus că la referendum ar trebui să fie pusă întrebarea: “Băsescu, ce ai făcut în ultimii cinci ani?”. În ceea ce priveşte criza economică pe care toţi românii o resimt, Năstase a afirmat că viitorul nu este chiar atît de roz: “În fiecare zi se întîmplă lucruri grave în România şi lucrul acesta probabil că nu-l privim cu suficientă atenţie. Practic, criza adevărată în România o să înceapă de la 1 ianuarie 2010. Deocamdată, se peticesc diverse lucruri, se încearcă menţinerea unei situaţii cît de cît convenabile pînă la alegerile prezidenţiale”. Potrivit acestuia, responsabilii pentru măsuri anticriză nu au fost preocupaţi de soluţii serioase, ci mai ales de chestiunile campaniei electorale, considerînd că o bună parte din vină îi aparţine preşedintelui Traian Băsescu, care are “o problemă, şi-a căutat adversari, nu parteneri, nu e capabil să organizeze o echipă, nu înţelege coabitarea politică” şi ar trebui să achite “nota de plată”.