Criza cipriotă umbreşte strălucirea aurului

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Criza cipriotă umbreşte strălucirea aurului

Economie 16 Aprilie 2013 / 00:00 342 accesări

Cotaţia unciei de aur a scăzut ieri cu peste 116 dolari (7,7%), continuând declinul puternic de la finele săptămânii trecute. Motivul - Cipru ar fi convenit să vândă aurul din rezerva băncii centrală ca să salveze băncile, după cum se zvoneşte în pieţele financiare. Mai exact, potrivit unor documente ale Comisiei Europene ajunse în presa internaţională, costurile programului de sprijin financiar extern pentru Cipru se ridică la 23 miliarde euro, cu 6 miliarde mai mult decât se credea iniţial. Micul stat insular trebuie să acopere integral diferenţa, iar CE a propus, printre altele, obţinerea a 400 milioane euro din vânzarea excesului rezervei de aur a băncii centrale de la Nicossia. În plus, piaţa metalelor a fost afectată serios şi de evoluţia sub aşteptări a economiei Chinei, unul dintre cei mai mari importatori de materii prime. „Orice trader care se aştepta la o revenire a aurului a fost luat pe nepregătite ieri, întrucât metalul a coborât sub minimul de 1.481 dolari/uncie atins vineri. Chiar dacă Cipru nu a decis încă modul în care va acoperi deficitul, comentariile Băncii Centrale Europene i-au neliniştit pe investitori şi au cauzat vânzări masive”, notează IG Markets (Melbourne, Australia). Pe de altă parte, datele slabe din economia americană ţin pieţele în aşteptare pentru programe prelungite de stimulare, prin injecţii de lichiditate.

Taguri articol


12