Primarul Mangaliei, Radu Cristian, solicită autorităților centrale ale statului, prin intermediul mai multor scrisori și petiții, să ia măsuri urgente pentru deblocarea situației de la Șantierul Naval DMHI. Într-o scrisoare adresată, recent, președintelui României, primului-ministru, președinților celor două Camere ale Parlamentului și ministrului Economiei, edilul din Mangalia trage un semnal de alarmă cu privire la criza socială și economică provocată de posibila închidere a Șantierului Naval din sudul litoralului. De altfel, incertitudinea care planează acum asupra acestui subiect și lipsa comenzilor de lucrări a creat o stare de neliniște și confuzie în rândul angajaților șantierului, dar și printre cetățenii Municipiului Mangalia. ”În calitate de primar al U.A.T. Municipiul Mangalia, doresc să vă informez asupra faptului că prelungirea situaţiei de incertitudine sau închiderea acestui şantier de lungă tradiţie va avea un impact social şi economic major pentru Mangalia, pentru judeţul Constanţa, dar şi pentru economia ţării, prin pierderea unui punct strategic de dezvoltare industrială şi a mii de locuri de muncă”, a subliniat primarul Mangaliei, Radu Cristian, în documentul transmis oficialităților statului. Edilul orașului nu este la primul demers în acest sens, el trăgând un semnal de alarmă încă de la începutul acestui an. ”Am mers și voi mai merge la Guvern pentru a solicita, în scris, deblocarea crizei de la Șantierul Naval. Este un obiectiv strategic pentru industria navală românească și în mod cert se va găsi o soluție, dar aceasta trebuie aplicată cât mai curând pentru că oamenii au nevoie de locuri de muncă, au nevoie de salarii. În același timp, Șantierul Naval este principalul contribuabil la bugetul local și de aceea, Primăria Mangalia dorește stabilitate și dezvoltare pe această platformă a industriei navale românești”, a completat Radu Cristian.
După cum este cunoscut, Şantierul Naval din Mangalia este cel mai important şantier pentru construcţia, conversia şi reparaţia de nave din zona Mării Negre şi cel mai mare contributor la bugetul local al U.A.T. Municipiul Mangalia. Istoria acestuia a început în urmă cu 42 de ani, în 1974, când lua fiinţă Şantierul 2 Mai Mangalia, care, în 1997, devine Daewoo Mangalia Heavy Industries, companie născută prin asocierea dintre Daewoo Shipbuilding & Marine Engineering din Coreea şi Şantierul Naval 2 Mai Mangalia. Şantierul Naval “2 Mai” S.A. Mangalia deţine, în această structură, 49% din acţiunile companiei, în timp ce Daewoo Shipbuilding & Marine Engineering (DSME), are 51% din acţiuni. Şantierul Naval din Mangalia, de-a lungul existenţei sale, a livrat nu mai puţin de 152 de nave comerciale, 50 de barje, 10 nave destinate logisticii platformelor de foraj marin, 3 docuri plutitoare, o macara plutitoare şi o instalaţie plutitoare specializată în dragare. În 2016, Șantierul Naval avea 2.399 de angajaţi proprii, alături de cei peste 4.700 de angajaţi ai societăţilor colaboratoare, numărul total al celor direct angrenaţi în viaţa şantierului depăşind 7.000 de salariaţi – toţi din Mangalia, dar şi din localităţile învecinate – Şantierul Naval Mangalia fiind cel mai mare şi mai puternic angajator din sudul litoralului românesc, un motor economic în sudul ţării, la Marea Neagră. În acest moment, în februarie 2018, aici mai sunt puţin peste 1.700 de angajaţi. ”Faţă de situaţia expusă, facem apel la Dumneavoastră, pentru a analiza şi a vă implica direct în soluţionarea urgentă a situaţiei Şantierului Naval din Mangalia, ţinând cont de întreaga infrastructură existentă, dar şi de necesitatea continuării şi dezvoltării acesteia, ca pol strategic al economiei naţionale”, a conchis primarul Mangaliei, Radu Cristian, în scrisoarea adresată autorităților centrale ale statului.