Criza de legitimitate

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Editorial

Criza de legitimitate

Eveniment 15 August 2012 / 00:00 331 accesări

Asta ne mai lipsea! După criza financiară începută în America acum patru ani, după criza economică europeană, ce a decurs din cea dintâi, ambele afectând destul de grav şi România, în fine, după criza politică de la Bucureşti, care îşi are rădăcinile la începutul acestui an, dacă vă amintiţi, acum a venit rândul unei crize de legitimitate cu care se vede confruntată, în plan politic, ţara noastră. A fost nevoie de vizita emisarului american al preşedintelui Obama, pentru a afla acest verdict stânjenitor...

Într-adevăr Philip Gordon a pus degetul pe rană şi a declarat public că oricare dintre alternativele politice din România de azi ar avea câştig de cauză, în următoarele zile sau săptămâni, ea ar suferi de lipsă de legitimitate! Cum s-a ajuns în acest punct şi cine o fi de vină? În afara machiavelicului Băsescu, despre care aproape toată presa nu încetează să repete că este sursa tuturor relelor, de data asta răspunderea se mai împarte şi cu alte instituţii ale statului „de drept”, instituţii care şi-au pierdut credibilitatea atât în faţa populaţiei, cât şi în faţa Occidentului.

Este inutil să mai comentez ceva despre Parchetul General, fiindcă toată lumea a văzut că această instituţie a devenit o unealtă de manevră în mâinile lui Traian Băsescu. În schimb, cazul Curţii Constituţionale, chiar dacă nu e nou, rămâne mult mai grav. Această instituţie supremă, care, cel puţin teoretic, părea de neatins, s-a compromis definitiv şi este responsabilă, în opinia mea, alături de preşedintele suspendat, pentru haosul constituţional, juridic şi administrativ ce domneşte în România.

Cred că ne aşteaptă zile foarte confuze care vor afecta imaginea ţării noastre în lume pentru multă vreme...



12