Este primul an cînd personalul Serviciului de Ambulanţă al Judeţului (SAJ) Constanţa trece printr-o criză fără precedent. Potrivit directorului adjunct al SAJ, dr. Aura Broască, întreaga activitate se desfăşoară cu doar 21 de medici de medicină de urgenţă, în condiţiile în care necesarul este de nici mai mult nici mai puţin decît 47. Situaţia de criză se accentuează pe zi ce trece. „La substaţia Medgidia am rămas fără niciun medic. În stare critică se află şi substaţiile din Băneasa, Hîrşova, Cernavodă, Cogealac şi Negru Vodă, unde nu avem nici măcar un doctor. Substaţiile Eforie, Năvodari şi Mangalia se pot considera mai norocoase, aici existînd cîte 3-4 şi chiar 5 medici. „În urmă cu doi ani lucram cu 32 de medici, era mult mai bine, mai ales că numărul solicitărilor nu era atît de mare”, mai spune dr. Broască. Medicii se reorientează spre alte specialităţi, considerate mai uşoare şi mai bănoase, în vreme ce cadrele medii preferă să părăsească graniţele ţării pentru venituri mult mai mari. Fără discuţie, posturile au fost scoase la concurs, însă niciun doctor nu s-a prezentat pentru un post la SAJ. „În luna septembrie vom scoate la concurs alte 17 posturi de medici. Pînă acum, au venit să depună documentaţia doar patru colegi”, declară medicul director.
Chemaţi de acasă…
Reprezentanţii SAJ Constanţa au recunoscut că au reuşit cu greu să facă faţă tuturor solicitărilor, mai ales că acestea sînt în număr tot mai mare. Directorul general al SAJ, dr. Vasile Popescu, a declarat, la rîndul său, că medicii au fost nevoiţi să facă şi ore suplimentare, dar s-a impus şi detaşarea medicilor de la substaţii la staţia centrală. „Au fost zile cînd i-am chemat şi de acasă, pentru că nu am avut ce face”, spune dr. Broască. Aşa se face că un medic ajunge chiar şi la 10 gărzi într-o singură lună, un număr destul de mare. Specialiştii SAJ au putut observa că numărul solicitărilor a crescut atunci cînd oamenii au constatat că autosanitarele sînt dotate cu fel şi fel de aparate de ultimă oră.
Ambulanţele, transformate în… caravane
Ambulanţele au început să fie transformate în adevărate… caravane. „În special în cazul turiştilor, atunci cînd văd o ambulanţă, sar pe ea şi cer ajutor medicilor pentru orice fleac. O autosanitară este blocată minute bune în şir într-un singur loc, pentru că echipajele nu mai pot pleca”, explică dr. Broască. Sînt situaţii cînd se formează coadă la o autosanitară, fiecare acuzînd diferite afecţiuni, cele mai multe fiind însă de competenţa medicului de familie. „Nu este normal să ţinem blocate o maşină şi un echipaj pentru afecţiuni uşoare, în condiţiile în care, între timp, avem solicitări la cazuri de urgenţe majore”, spune medicul.
La Costineşti, ambulanţa se solicită pentru orice fleac
Medicii s-au arătat foarte nemulţumiţi de faptul că li se cere ajutor pentru orice fleac. În urma unor analize întocmite la nivelul SAJ a reieşit că cele mai multe solicitări neîntemeiate au fost făcute din staţiunea Costineşti. Tinerii au început să cheme ambulanţa chiar şi pentru o durere menstruală, pentru o durere de măsea, pentru orice caz de indigestie sau insolaţie. „Am avut, într-o singură zi, chiar şi 18 solicitări de la Costineşti. Nu este normal să blocăm ambulanţele cu asemenea cazuri, în condiţiile în care avem solicitări pentru cazuri de înec, pentru căzuţi de la înălţime, pentru accidente rutiere grave”, explică medicul. „Oamenii trebuie să înţeleagă că în respectivele staţiuni sînt cabinete medicale la care pot apela fără problemă. Acolo există un cadru medical care îi poate ajuta şi care, la nevoie, îi îndrumă la spital”, completează medicul.
Timp de răspuns: 8 – 10 minute, în oraş, circa 20 de minute, în judeţ
În ciuda faptului că numărul solicitărilor a crescut cu 10% faţă de anul precedent, în sezonul estival, într-o singură zi ajungîndu-se chiar şi la peste 400 de solicitări, în zilele de caniculă, conducerea SAJ Constanţa spune că timpul de răspuns la caz a fost unul corespunzător. „Am reuşit să ajungem la caz, în oraş, chiar şi în 8, maximum 10 minute, iar în mediul rural, în 20 de minute. Este adevărat că au existat şi situaţii cînd am depăşit 20 de minute, însă din cauza traficului infernal”, a mai spus dr. Broască, care a subliniat că la toate solicitările anunţate ca fiind urgenţe majore, echipajul ambulanţelor a făcut totul să ajungă la caz în timp record.