Demiterea ministrului social-democrat Dan Nica, semnată ieri de preşedintele Traian Băsescu, a atras atenţia agenţiilor internaţionale, care au preluat rapid informaţiile privind noile evenimente de la Bucureşti, vorbind despre destrămarea coaliţiei guvernamentale. Agenţia Reuters consideră că actuala criză din cadrul coaliţiei guvernamentale ar putea conduce la căderea Executivului. Jurnaliştii Reuters menţionează că, potrivit economiştilor, o astfel de situaţie ar putea ridica semne de întrebare asupra abilităţii României de a întruni condiţiile pentru împrumutul de la Fondul Monetar Internaţional (FMI). Agenţia britanică susţine, de asemenea, că această criză este rezultatul unei manevre tactice între cele două partide aflate la guvernare şi nu al diferendurilor politice, pe fondul încercărilor candidaţilor lor de a cîştiga cît mai mult sprijin din partea cetăţenilor înaintea alegerilor din 22 noiembrie. Agenţia americană Associated Press prezintă declaraţiile liderului PSD Mircea Geoană, care a anunţat destrămarea coaliţiei guvernamentale, adăugînd că afirmaţiile acestuia sînt interpretate ca o acuzaţie că democrat-liberalii lui Emil Boc ar încerca să fraudeze alegerile pentru a-i asigura un al doilea mandat preşedintelui Băsescu. Afirmaţiile preşedintelui social-democraţilor sînt preluate şi de agenţia chineză Xinhua (China Nouă), precum şi de Bloomberg şi postul britanic BBC. Subliniind că destrămarea coaliţiei guvernamentale, aflate la putere din decembrie 2008, intervine cu mai puţin de două luni înainte de alegerile prezidenţiale din 22 noiembrie şi pe fondul recesiunii economice grave, AFP prezintă o cronologie a acestei crize şi paşii care pot fi făcuţi în continuare de premierul Boc în conformitate cu prevederile constituţionale. Şi Associated Press a relatat despre destrămarea coaliţiei după ce miniştrii PSD au demisionat în semn de protest faţă de revocarea din funcţie a ministrului de interne. “România se află într-o recesiune profundă şi este dependentă de împrumutul de la FMI pentru plata salariilor angajaţilor din sectorul bugetar”, menţionează Associated Press, care reaminteşte că în ultimele săptămîni au avut loc proteste şi greve ale angajaţilor din sectorul feroviar şi ale magistraţilor. Ştirea AP este preluată de mai multe publicaţii din Statele Unite, între care USA Today. Criza politică de la Bucureşti este menţionată şi de cotidianul Wall Street Journal. Agenţia de ştiri Bloomberg anunţă, de asemenea, plecarea miniştrilor din PSD din coaliţie, menţionînd că este ameninţată stabilitatea politică a unuia dintre cele mai sărace state membre UE. Bloomberg reaminteşte că guvernul României, care aşteaptă un împrumut de 22 de miliarde de euro de la FMI şi UE pentru a face faţă crizei, se prăbuşte înaintea alegerilor prezidenţiale din 22 noiembrie. Criza politică din România este menţionată şi de agenţia chineză Xinhua. BBC relatează, la rîndul său, despre destrămarea coaliţiei, afirmînd că această criză ameninţă şansele obţinerii împrumutului de 20 de miliarde de euro de la FMI: “România, care a fost grav afectată de criza globală, este dependentă de împrumutul FMI pentru a plăti salariile angajaţilor din sectorul de stat”. Cotidianul austriac Der Standard atrage atenţia că în România “coaliţia de guvernămînt s-a destrămat” şi menţionează că ministrul Nica ar fi vorbit despre posibila fraudare a alegerilor din 22 noiembrie, declaraţii care au “fost înţelese” drept reproşuri la adresa PD-L şi acuzaţii că acest partid ar încerca să manipuleze rezultatele alegerilor. Criza guvernamentală nu a scăpat nici agenţiei italiene de presă AGI, sau celor ruseşti. Comisia Europeană a spus că nu comentează situaţii politice interne, aceasta fiind o chestiune ce ţine de partidele politice din România. Analistul Moody\'s, Kenneth Orchard a declarat că “turbulenţele în plan politic erau previzibile înaintea alegerilor prezidenţiale, neavînd impact pe termen scurt asupra ratingurilor ţării”. El a precizat că ar deveni “mult mai îngrijorat” dacă criza politică s-ar prelungi pe 6-12 luni. Pe de altă parte, Hannes Swoboda, vicepreşedinte al grupului socialiştilor şi democraţilor din PE a declarat, ieri, că şansele ca actuala criză politică din România să afecteze obţinerea unui anumit portofoliu în Comisia Europeană depind de modul de formare a viitorului Guvern.