Sute de firme din judeţul Constanţa au fost grav afectate de criza economică, începând anul 2010 cu stângul. Blocajul financiar, dispariţia pieţelor de desfacere, precum şi lovitura de graţie a multor firme - impozitul forfetar - au determinat tot mai mulţi patroni să se gândească la întreruperea activităţii sau chiar să îşi dizolve sau radieze societatea. Potrivit datelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), în luna ianuarie, în judeţul Constanţa a fost suspendată activitatea a 278 de firme, în timp ce, în aceeaşi perioadă a anului 2009, doar 78 au ales să îşi suspende activitatea, înregistrându-se o creştere de 248,72%. De altfel, în-topul firmelor suspendate, Constanţa se situează pe locul trei, după Bucureşti şi Bihor. Majoritatea firmelor provin din domeniul construcţiilor, al comerţului cu amănuntul şi alimentaţie publică. În ceea ce priveşte dizolvările voluntare, au fost raportate 68, faţă de 12, câte au fost anul trecut în aceeaşi perioadă, creşterea fiind de 466,67%. De asemenea, 87 firme au fost radiate de la începutul noului an. La nivelul judeţului Constanţa, numărul total de comercianţi activi din punct de vedere juridic era de 39.525 la finele lunii ianuarie, din care 10.612 reprezentau persoane fizice autorizate, în timp ce 28.913 erau persoane juridice. La nivel naţional, numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea în luna ianuarie a crescut de peste patru ori faţă de perioada similară a anului trecut, la 6.000 de cazuri. „Comparativ cu anul 2009, când s-a înregistrat un număr de 1.358 de suspendări ale activităţii la nivelul întregii ţări, anul acesta s-au înregistrat 6.000, reprezentând o creştere de 441,83%”, se arată într-un comunicat al ONRC. Totodată, numărul dizolvărilor a crescut de aproape 2,3 ori, la 826, iar cel al radierilor, cu 247%, la 3.177. Firmele plătesc, de la 1 mai 2009, un impozit minim anual cuprins între 2.200 lei (aproximativ 500 euro), dacă au venituri totale de până la 52.000 lei, şi 43.000 lei (circa 10.000 euro), pentru venituri de peste 129 milioane lei. Firmele care înregistrează profit achită în continuare un impozit de 16%, dar nu mai puţin de limita minimă aferentă intervalului de venituri în care se încadrează. Introducerea impozitului a fost criticată de reprezentanţii mediului de afaceri, dar şi ai celui politic.