Miniştrii Cabinetului Boc au depozite bancare, iar unii dintre ei se pot lăuda cu bijuterii şi colecţii de artă de zeci de mii de euro. Mulţi au făcut afaceri cu statul, cum este ministrul Dezvoltării şi Turismului. Elena Udrea a semnat contracte în valoare de peste 6,5 milioane de lei cu trei spitale din Capitală. Potrivit declaraţiei de avere, premierul Emil Boc deţine un apartament, o maşină şi depozite bancare în lei de peste 250.000 de lei. Susţine că trăieşte din salariul luat de la Guvern şi din veniturile soţiei sale, de profesie cadru didactic. Ministrul Dezvoltării şi Turismului, Elena Udrea, deţine împreună cu soţul ei, Dorin Cocoş două locuinţe, două maşini şi bijuterii de 50.000 de euro. Are însă datorii la bancă de peste trei milioane de euro. Gabriel Oprea rămâne unul dintre cei mai bogaţi miniştri. Şeful de la Apărare are şapte imobile, printre care două de vacanţă, tablouri de 50.000 de euro şi bijuterii scumpe, plus 400.000 de euro în conturi. Ministrul Finanţelor, Gherghe Ialomiţianu, este posesorul a 6 terenuri, 3 imobile şi tablouri scumpe. Are în conturi peste 10.000 de lei. Şefa de la Transporturi, Anca Boagiu, este mare amatoare de obiecte de artă. Valorea lor depăşeşte 20.000 de euro. Aparent, de partea cealaltă, ministrul Culturii este printre cei mai săraci demnitari. Kelemen Hunor nu are casă, maşină sau teren. Are însă aproape 200.000 de lei depuşi la bancă. Potrivit legii ANI, demnitarii erau obligaţi să îşi depună declaraţiile de avere până pe 3 noiembrie. Nu toţi s-au înghesuit să respecte însă acest termen, cu toate că legea prevede amenzi între 50 şi 2.000 de lei.