Criza ne-a făcut mai realişti

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Criza ne-a făcut mai realişti

Economie 21 Noiembrie 2009 / 00:00 375 accesări

Banca Naţională a României (BNR) este hotărâtă să cheltuie oricât pentru susţinerea leului, care se va deprecia până la finele anului şi va avea o uşoară tendinţă de apreciere odată cu revenirea pieţelor europene, consideră şeful ING Bank, Mişu Negriţoiu. „Cursul poate ajunge anul viitor la 4,3 lei/euro, dar politicile sunt agresive. (...). E un fel de a face politică, dar măsurile sunt contraproductive”, a spus Negriţoiu. El a arătat că, în ultimul timp, cursul a fost sub presiune şi leul s-a depreciat din cauza tranzacţiilor comerciale, nu a speculaţiilor. În ceea ce priveşte politica BNR, Negriţoiu crede că banca centrală putea să decidă, în urmă cu un an, reducerea rezervelor minime obligatorii la pasivele în valută ale băncilor, pentru a ajuta sectorul privat. Banca centrală a redus, pe 16 noiembrie, rezervele minime obligatorii la pasivele în valută ale instituţiilor de credit, de la 30%, la 25%, pentru a susţine finanţarea deficitului bugetar. „Cred că ne apropiem de sfârşitul crizei, asta nu înseamnă că revenim şi sunt de părere că nu avem o recesiune în formă de V şi nici de W, cred că revenirea va fi undeva la jumătate”, a spus Negriţoiu. ING prognozează că economia va creşte cu 0,9% în 2011, avansul urmând să se accelereze la 4,6% în 2012 şi 6% în 2013. Negriţoiu este de părere că, anul viitor, sectoarele care îşi vor reveni vor fi investiţiile străine directe şi intrările de capital, având în vedere că România va intra într-o perioadă de stabilitate, odată ce se termină alegerile, şi va atrage investitori. „Criza ne-a învăţat câteva lucruri: să facem curăţenie şi că nu există bani câştigaţi uşor”, a spus şeful ING Bank România.

Taguri articol


12