Finalitatea actualelor procese politice de la Chişinău va influenţa foarte mult relaţia dintre UE şi R. Moldova, a declarat preşedintele Parlamentului European, Jerzy Buzek, în cadrul unei întrevederi avute la Bruxelles cu şeful Legislativului moldovean, Marian Lupu, care asigură şi interimatul la preşedinţia statului. Preşedintele PE s-a referit la negocierile Acordului de Asociere, negocierea Zonei de Comerţ Liber, liberalizarea regimului de vize şi a relevat că toate depind de cum vor evolua evenimentele pe segmentul politic în Moldova. Potrivit lui Buzek, progresul pe aceste dimensiuni poate să-l asigure numai Alianţa pentru Integrare Europeană, informează un comunicat al preşedinţiei de la Chişinău. Marian Lupu a vorbit despre importanţa cooperării R. Moldova cu UE, reiterând necesitatea continuării reformelor necesare pentru integrarea europeană a R. Moldova. Marian Lupu întreprinde o vizită la Bruxelles în contextul în care Alianţa pentru Integrare Europeană este marcată de grave tensiuni, care pot duce la demiterea sa şi la destrămarea coaliţiei.
Preşedintele Partidului Liberal din R. Moldova, Mihai Ghimpu, a propus ieri ca actualul premier, Vlad Filat, să devină preşedintele Parlamentului iar funcţia acestuia să îi revină lui. El susţine, de asemenea, că acordul de constituire va trebui modificat din cauza circumstanţelor tensionate din interiorul alianţei. Tensiunile s-au intensificat în cadrul alianţei după ce preşedintele Parlamentului moldovean, Marian Lupu, a anunţat vineri că nu va demite procurorul general şi directorul Comisiei Naţionale pentru Piaţa Financiară (CNPF), chiar dacă riscă să fie revocat din funcţie. Lupu, preşedinte interimar al R. Moldova, a făcut această declaraţie după ce deputaţi din cadrul Partidului Liberal-Democrat din Moldova (PLDM) au votat împreună cu deputaţi din cadrul Partidului Comunist (PCRM) demiterea directorului Serviciului de Informaţii şi Securitate (SIS), iar premierul Vlad Filat a solicitat demiterea procurorului general şi a directorului CNPF. Concomitent, Filat a declarat că nu există o înţelegere între formaţiunea pe care o conduce şi comunişti.