Criza politică măreşte riscurile de contractare a economiei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Potrivit analiştilor ING

Criza politică măreşte riscurile de contractare a economiei

Economie 29 Octombrie 2009 / 00:00 292 accesări

Criza politică creşte riscurile ca Produsul Intern Brut (PIB) al României să înregistreze şi în trimestrul al patrulea o scădere faţă de trimestrul anterior, estimează analiştii grupului financiar ING, care estimau un uşor avans al economiei româneşti. „Chiar dacă încă ne aşteptăm ca PIB-ul să crească în trimestrul IV din 2009 faţă de trimestrul III, pe date ajustate sezonier, cu 0,5%, observăm în prezent riscuri în creştere pentru o nouă contracţie a activităţii economice ca urmare a crizei politice”, menţionează analiştii ING. „Riscul devine din ce în ce mai important, în condiţiile în care sînt şanse reduse pentru o încheiere rapidă a crizei politice. Aceasta înseamnă că scăderea PIB pentru întregul an 2009 ar putea fi mai mare decît 7,5%”, se arată în raport. Economia românească s-a contractat cu 7,6% în prima jumătate a acestui an faţă de aceeaşi perioadă din 2008 şi a înregistrat deja patru trimestre consecutive de scădere comparativ cu trimestrul anterior. Economiştii grupului olandez avertizează din nou că acordul cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) poate fi întîrziat dacă instabilitatea politică persistă, iar România poate să rămînă în urma altor state din regiune în ceea ce priveşte creşterea economică şi evoluţia monedei naţionale. „Va creşte, de asemenea, probabilitatea unei alte scăderi a ratingului”, se mai spune în raport.

Taguri articol


12