În aşteptarea discursului de astăzi, pe care preşedintele îl va susţine în faţa Camerelor reunite ale Parlamentului României, m-am gîndit să scriu despre acest subiect, pe care presa îl abordează destul de rar. Ideea mi-a venit în timp ce îl urmăream pe Răzvan Popescu, fostul meu coleg de la săptămînalul „Expres” şi actualul preşedinte al Consiliului Naţional al Audiovizualului, care a fost invitat la una dintre emisunile pe care le realizează Ion Cristoiu în cadrul trustului „Intact”. Tema are multe conexiuni politice de actualitate, aşa după cum veţi vedea.

Este de domeniul evidenţei faptul că întreaga criză financiară mondială a creat mari probleme majorităţii televizunilor, de pe toate continentele. Publicitatea, care este cea mai importantă sursă de bani pentru acest tip de afacere, s-a redus cu aproape o treime. Criza şi-a făcut simţite efectele şi în acest domeniu din România, aşa cum era de aşteptat. Efortul posturilor private de televiziune de a atrage noi contracte de pe piaţa publicitară internă, acum mai redusă, s-a făcut în detrimentul calităţii programelor. Pentru a face „rating”, ca să folosesc miraculoasa expresie la modă, ceea ce aduce de la sine mai multă publicitate, conform principiilor de marketing, televiziunile au făcut din ce în ce mai multe concesii gustului public, devenind tot mai comerciale, în sensul rău al cuvîntului. Aşa s-a ajuns, în clipa de faţă, cu foarte rare excepţii fericite, la ceea ce presa numeşte „otevizarea” sau „manelizarea” programelor. În faţa acestui veritabil uragan al kitsch-ului, al prostului gust şi al vulgarităţilor, CNA-ul nu are prea multe arme de luptă, cu excepţia somaţiilor publice şi a amenzilor.

Totuşi, interesant este că publicul românesc rămîne un mare consumator de televiziuni de ştiri, mai ales în perioade politice tensionate, cum se întîmplă acum, sau în perioade electorale, cum este cazul acestui an. Poate aşa se şi explică faptul că televiziunile „de nişă”, cum ar fi „Realitatea TV” sau „Antena 3”, au avut mai puţin de suferit de pe urma crizei, decît aşa numitele „televiziuni generaliste”.

Am reţinut, de asemenea, că o mare problemă rămîn „timpii de antenă” acordaţi candidaţilor politici, în diferite perioade electorale. De pildă, dacă fiecare viitor candidat prezidenţial va beneficia de susţinerea cîte unui partid, ce va face un independent precum principele Radu Duda!? Îşi va plăti publicitatea electorală din banii Casei Regale? Iar Traian Băsescu îşi va finanţa campania din banii PD-L-ului, ai „regilor asfaltului” sau ai oamenilor de afaceri care roiesc din ce în ce mai mult în jurul său?...

Mă întreb, dar l-aş întreba în mod public şi pe Răzvan Popescu, vechiul meu coleg, dacă nu riscăm, în viitoarea campanie, să asistăm la un fel de „Cîntarea României - faza prezidenţială pe ţară”? Spre deosebire de Traian Băsescu, măcar la acest capitol, principele Radu Duda este un actor profesionist, care vorbeşte coerent şi se poartă civilizat. Dar mi-e teamă că românii vor vota tot kitsch-ul, mai ales cel politic, indiferent ce măsuri va lua CNA-ul!