Naționala pregătită de Slavko Goluza este una dintre marile favorite ale competiției care își confirmă statutul, Croația reușind să se impună în toate cele patru partide de până acum, asigurându-și calificarea în următoarea fază a turneului final din Qatar. Fără Ivano Balic, dar cu un număr impresionat de vedete, dintre care nu lipsesc Igor Vori (PSG), Domagoj Duvnjak (THW Kiel), Marko Kopljar (PSG), Jakov Gojun (PSG), Mirko Alilovic (MKB Veszprem), Damir Bicanic (Chambery) sau Ivan Cupic (Vive Targi Kielce), Croația are de partea sa toate argumentele pentru a reuși un parcurs cât mai lung. Chiar și tradiția este de partea croaților, care din 2003 încoace, cu doar două excepții (n.r. - locul 5), s-au calificat de fiecare dată cel puțin în faza semifinalelor, indiferent că a fost vorba despre Jocurile Olimpice, Campionatul Mondial sau Campionatul European, o performanță cu adevărat de excepție. Contra Macedoniei, care a stabilit practic ocupanta primei poziții în Grupa B, Croația nu a avut deloc un meci ușor, macedonenii având o primă parte a meciului foarte bună, astfel că în min. 14 conduceau cu 9-5. Croația a revenit până la pauză și a intrat în avantaj, 15-14, pentru ca în repriza secundă să fie mereu în avantaj, chiar și cu cinci goluri, 24-19 - în min. 51. Filip Lazarov a închis tabela la 29-26 pentru Croația.
Și Spania este, în mare măsură, sigură de primul loc în Grupa A, doar o surpriză în meciul cu Slovenia putând împiedica acest lucru. În poate cel mai așteptat meci al etapei a 4-a din faza grupelor, Spania a întâlnit revelația de până acum, Qatar. Un duel și între cei doi tehnicieni, Manolo Cadenas (Spania) vs Valero Rivera (Qatar), cel din urmă aducând Spaniei titlul mondial din 2013. Qatarul a confirmat evoluțiile din primele trei partide, tabela indicând o mare surpriză după 30 de minute, 10-8 pentru qatarezi. Ibericii au reușit să-și impună experiența superioară și să câștige în final cu 28-25. La capitolul surprize, merită amintită victoria Tunisiei în fața Bosniei & Herțegovina, europenii având nevoie de un miracol în ultimele meciuri din grupă pentru a mai spera la optimile de finală.
În ultimele meciuri de miercuri s-au înregistrat rezultatele - Grupa B: Bosnia & Herțegovina - Tunisia 24-27, Macedonia - Croația 26-29; Grupa A: Qatar - Spania 25-28. Aseară au avut loc meciurile - Grupa C: Suedia - Egipt, Franța - Algeria, Islanda - Cehia; Grupa D: Germania - Argentina, Polonia - Arabia Saudită, Rusia - Danemarca. Astăzi au loc partidele - Grupa A: Brazilia - Chile (ora 16.00), Spania - Slovenia (Dolce Sport 1, ora 16.00), Qatar - Belarus (ora 18.00); Grupa B: Tunisia - Iran (ora 16.00), Croația - Bosnia & Herțegovina (ora 18.00), Macedonia - Austria (ora 18.00).