Croaţia a fost exclusă din proiectul oleoductului PEOP Constanţa-Trieste

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Croaţia a fost exclusă din proiectul oleoductului PEOP Constanţa-Trieste

Justiție 16 Decembrie 2010 / 00:00 444 accesări

România şi Serbia au exclus Croaţia din proiectul oleoductului PEOP Constanţa-Trieste, întrucât compania croată Janaf nu şi-a depus partea pentru capitalul social în valoare de 70.000 euro a companiei de proiect, nici după ce în luna iulie i s-a transmis o scrisoare de notificare în acest sens. \"Decizia de începere a procedurii de reziliere a Acordului Acţionarilor (excluderea companiei Janaf din cadrul proiectului Pan European Oil Pipeline - PEOP Constanţa-Trieste) a fost adoptată în cadrul şedinţei Comitetului Director al PEOP PDC plc desfăşurată în Serbia pe 4 octombrie 2010\", potrivit datelor transmise de transportatorul naţional de ţiţei Conpet. Reprezentanţii Conpet (acţionar în cadrul companiei de proiect al oleoductului) spun că scrisoarea de notificare a fost transmisă de către Comitetul Director al PEOP încă din cursul lunii iulie 2010, cu un termen de răspuns de 30 de zile. \"Janaf nu a trimis niciun răspuns în tot acest timp\", afirmă oficialii Conpet. Altfel, România şi Serbia au decis recent să continue împreună acest proiect, însă în varianta sa mai scurtă, între Constanţa şi Pancevo, dată fiind poziţia incertă a Italiei şi Croaţiei. Fostul ministru al Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Adriean Videanu, declarase la începutul lui septembrie că a hotărât cu partenerii sârbi continuarea primului tronson de oleoduct Constanţa-Pancevo, oleoduct care iniţial era planificat să ajungă până la Trieste, în Italia. De asemenea, specialişti din cadrul companiilor Oil Terminal Constanţa şi Concept (din România) şi Transnafta (Serbia) au format un grup tehnic de lucru pentru a relua studiile de fezabilitate privind construcţia unui oleoduct între România şi Serbia. Există mai multe studii de fezabilitate, făcute începând din 1997, însă pentru varianta de oleoduct între Constanţa şi Trieste (Italia). Reprezentanţi ai României, Serbiei şi Croaţiei semnaseră la 22 aprilie 2008 acordul pentru înfiinţarea companiei de proiect a oleoductului Pan European Oil Pipeline (PEOP) Constanţa-Trieste, iar cea de-a patra ţară, Italia, urma să ia o decizie în privinţa implicării în proiect după instalarea noului Guvern de la Roma. Cu Slovenia şi Italia au existat discuţii şi în urmă cu doi ani pe tema participării lor la acest proiect de oleoduct, însă aceste două ţări nu îşi desemnaseră companii care să facă parte din proiect. Costurile oleoductului Constanţa-Trieste erau estimate la circa 3 miliarde euro. Lungimea totală a conductei ar ajunge la 1.360 kilometri, din care pe teritoriul României 649 kilometri, al Serbiei - 208 km, al Croaţiei - 423 km, al Sloveniei - 29 km şi al Italiei - 10 kilometri.

Taguri articol


12