Croaţia a semnat tratatul de aderare la UE

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
La spartul târgului

Croaţia a semnat tratatul de aderare la UE

Externe 10 Decembrie 2011 / 00:00 434 accesări

Croaţia a semnat, vineri, la Bruxelles, tratatul care îi va permite să devină, în iulie 2013, al 28-lea stat al UE, după ce documentul va fi aprobat de populaţie, printr-un referendum şi după ce va fi ratificat de cele 27 de state membre.

După o noapte lungă de negocieri la Bruxelles, liderii europeni au parafat, în absenţa remarcată a preşedintelui francez, Nicolas Sarkozy, tratatul de aderare cu premierul croat în exerciţiu, Jadranka Kosor şi preşedintele Ivo Josipovic, finalizând, astfel, cei şase ani de negocieri de aderare. Franţa a fost reprezentată de ministrul pentru Afaceri Europene Jean Leonetti. ”Sunteţi călduros bineveniţi în familia europeană”, le-a spus liderilor croaţi preşedintele UE, Herman Van Rompuy, adăugând însă că ”acesta nu este încă sfârşitul drumului pentru Croaţia”. ”Asistăm la un eveniment istoric care, măsurat în funcţie de importanţa sa pentru poporul croat, nu are egal decât în declaraţia de independenţă a ţării noastre”, a afirmat preşedintele croat.

MOMENT IMPORTANT ”Semnarea tratatului de aderare a Croaţiei la UE este un moment deosebit de important pentru UE şi pentru Croaţia, ţară care a arătat că a îndeplinit condiţiile stricte ale procesului de extindere”, a declarat, vineri, preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso. ”CE va continua să monitorizeze îndeaproape progresele pe calea aderării şi va ajuta Croaţia, pe parcursul acestui proces. Astăzi, am trimis un semnal clar vecinilor Croaţiei, acela că oferta noastră europeană este pe masă, că eforturile asidue sunt răsplătite şi că beneficiile integrării europene sunt imediate, dacă partenerii noştri păstrează direcţia corectă”, a spus Barroso. Potrivit şefului Executivului comunitar, ”procesul de extindere a UE va continua să fie un pilon de stabilitate, un vector al democraţiei şi al statului de drept, dar şi un catalizator pentru prosperitatea economică. \'De aceea, nu vom lăsa criza economică să umbrească această politică europeană foarte importantă”.

MONITORIZARE UE a creat, în ceea ce priveşte Croaţia, un sistem de monitorizare pentru a se asigura că Zagrebul îşi va continua eforturile de reformă până în iulie 2013. CE va elabora rapoarte asupra stadiului de implementare a reformelor în sistemul judiciar, în domeniul concurenţei şi în cel al luptei împotriva crimei organizate şi corupţiei. Dacă Zagrebul îşi relaxează eforturile, atunci Executivul european va putea să-i trimită scrisori de avertisment, care ar putea fi urmate de eventuale sancţiuni decise de cele 27 de state membre (spre exemplu prin îngheţarea fondurilor europene). După Slovenia în 2004, Croaţia este a doua din cele şase foste republici iugoslave care va adera la UE, o perspectivă promisă tuturor statelor din Balcanii de Vest.

AMÂNARE PENTRU SÂRBI UE vrea să amâne, până în martie 2012, o decizie privind acordarea statutului de candidat Serbiei, potrivit unui proiect de declaraţie adoptat vineri. Liderii europeni erau chemaţi să se pronunţe vineri asupra deciziei de a acorda statutul de candidat Serbiei, aşa cum doreau Franţa sau Italia, dar acestea s-au lovit în special de reticenţele cancelarului german, Angela Merkel. Ei erau de asemenea chemaţi să se pronunţe asupra deschiderii negocierilor cu Muntenegru, la recomandarea CE. Şi în acest caz, liderii europeni ar urma să amâne decizia, potrivit documentului. Vicepremierul sârb, Bozidar Djelic, responsabil cu negocierile cu UE, şi-a anunţat demisia după ce blocul comunitar a amânat, până în februarie, decizia în ce priveşte acordarea statutul de candidat la aderare ţării sale.



12