După două zile de competiție, Croația conduce Argentina în finala Cupei Davis, care are loc la Zagreb, astfel că viitoarea deținătoare a trofeului se va decide duminică. În primul meci al confruntării, liderul echipei-gazdă, Marin Cilic, locul 6 ATP, a trecut greu, cu scorul de 6-3, 7-5, 3-6, 1-6, 6-2, de Federico Delbonis, locul 41 ATP, după trei ore și 35 de minute de joc. Egalitatea s-a restabilit după a doua întâlnire de simplu, în care Juan Martin Del Potro, locul 38 ATP, l-a învins pe Ivo Karlovic (locul 20 ATP), cu scorul de 6-4, 6-7 (6/8), 6-3, 7-5, după trei ore și 18 minute de joc.
Croații au revenit la conducere în urma victoriei obținute sâmbătă, în meciul de dublu, unde perechea alcătuită din Marin Cilic și Ivan Dodig s-a impus, cu scorul de 7-6 (7/2), 7-6 (7/4), 6-3, în fața cuplului alcătuit din Juan Martin Del Potro și Leonardo Mayer, după după două ore și 42 de minute. Ambii căpitani nejucători au efectuat schimbări față de echipele inițiale, la tragerea la sorți anunțându-se că meciul de dublu se va disputa între perechile Ivan Dodig / Franko Skugor și Leonardo Mayer / Guido Pella.
Duminică, de la 15.00, se joacă ultimele partide de simplu, „balul” fiind deschis de confruntarea liderilor două două combatante, Cilic și Del Potro, urmată de jocul dintre Karlovic și Delbonis. Croația speră să obțină un nou triumf în Cupa Davis, la 11 ani după victoria din finala cu Slovacia, disputată la Bratislava în 2005. În schimb, Argentina a jucat de patru ori până acum finala, în 1981, 2006, 2008 și 2011, dar nu a reușit să câștige niciodată „Salatiera de Argint”.
Citeșteși:
Maradona asistă la finala Cupei Davis de la Zagreb