Ungaria a anunțat că va închide timp de 30 de zile, începând de duminică, trei puncte feroviare de trecere a frontierei cu Croația, pe unde anul trecut au traversat zeci de mii de migranți care se îndreptau spre Germania, transmit Reuters, HINA și Xinhua. În ordinul semnat joi de ...
Peste 1.000 de imigranţi, majoritatea provenind din Siria, Afganistan şi Irak, sunt deţinuţi în penitenciare supraaglomerate şi în centre speciale din Ungaria, informează BBC News online. Până în data de 10 noiembrie, aproape 700 de imigranţi au fost condamnaţi la expulzare de ...
Slovenia s-a declarat, marţi, depăşită de fluxul de migranţi care sosesc la frontiera sa cu Croaţia, de sâmbătă, şi a anunţat că vrea să recurgă la armată pentru a gestiona situaţia. O lege urmează să fie prezentată în Parlament, în vederea extinderii în mod excepţional a ...
Ungaria va menține închise granițele cu Serbia și Croația atât timp cât consideră că este necesar, a anunțat, luni, Guvernul de la Budapesta. Autoritățile ungare au înregistrat, duminică, numai 41 de refugiați care au intrat ilegal în țară venind dinspre Serbia și niciunul ...
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să se deplaseze în Austria că, începând cu 27 septembrie, s-a prelungit, pentru o perioadă de 20 de zile, măsura reintroducerii controalelor la frontierele cu Ungaria, Slovenia şi ...
Mai multe organizații ale rromilor din Transilvania atrag atenția autorităților ungare și române că etnici rromi profită de situaţia refugiaţilor din Ungaria şi îi ajută să ajungă în Germania, contra unor sume de bani, îmbrăcându-i în haine tradiționale țigănești ...