Cazul marelui actor Ion Lucian, care trăieşte de azi pe mâine în ţara palatelor lui Videanu, a ajuns subiect de miştouri idioate pentru susţinătorii lui Traian Băsescu. Spun unii, desigur, în zeflemea, că, atunci când a relatat pe micul ecran despre greutăţile cu care se confruntă în fiecare zi, în tentativa sa curajoasă de a supravieţui, a plâns ca un… actor! Adică, pe înţelesul tuturor, s-a prefăcut, a exagerat o situaţie care, în mintea băscienilor, nu ar fi chiar atât de gravă, după cum relatează maestrul Lucian… Miştocarii de ocazie, care se remarcă printr-un cinism ieşit din comun, încearcă să-şi copieze, până la cel mai mic amănunt, idolul. Se ştie că şi preşedintelui îi place să-i ia pe unii peste picior, savurându-şi de singur “glumele mele”, după cum se exprima odinioară. Cazul Ion Lucian nu este un exemplu singular. Teatrul românesc a fost pus la pământ. Cultura este fugărită prin boscheţi. Intelectualii sunt trataţi ca nişte golani. Presa care critică actuala putere este obligată să poarte botniţă! Nu numai în locurile publice… Ura pe care a acumulat-o preşedintele, în perioada în care era acuzat că a pus flota pe butuci, îl împinge de la spate să ia măsuri arbitrare şi să se comporte într-o manieră greu de catalogat cu gazetarii. Dacă nu poate direct, fie şi prin aplicarea unui dos de labă cu aromă de “Cireşica”, măcar prin sufocarea presei cu povestea drepturilor de autor, drumul cel mai sigur, în gândirea Guvernului Boc, spre sapa de lemn. Spuneam că lui Ion Lucian i se reproşează că a plâns ca un actor pe micul ecran şi nu ca un român necăjit pe motiv că a fost condamnat subit la sărăcie! Sigur, când sunt scoşi la interval, şmecherii care l-au votat cu repetiţie pe Băsescu îşi fac datoria cu un devotament ieşit din comun. Persiflează în serie tot ceea ce ar putea umbri imaginea preşedintelui. Este limpede că secvenţele cu actori necăjiţi, unul dintre ei solicita un loc central pentru cerşit, nu-l avantajează pe domnul preşedinte, dar, atenţie, s-ar putea ca dumnealui să nu-i pese prea mult de chestia asta. Înţeleg că, în această perioadă de adânci prefaceri, preşedintele studiază minunile făcute de Putin, care, după ce s-a plictisit la cârma Rusiei, a preluat funcţia de premier. Cât priveşte autenticitatea plânsului, ca interpretare, lacrimi şi prestaţie artistică, mă tem că, precizez, cu tot respectul, actorul Ion Lucian mai are încă multe de învăţat. În câteva ipostaze istorice, decisive pentru cariera sa politică, domnul preşedinte a demonstrat că ştie să plângă cu multe sughiţiri şi aplomb. După o scenă celebră de plâns, la reuşita căreia şi-a adus contribuţia cel care avea să devină celebrul crocodil prezidenţial, domnul Stolojan s-a îmbolnăvit de-a binelea. Când era ministrul Transporturilor, l-am văzut plângând într-un birou din clădirea APC. Căzuse, cu prilejul mineriadei, Guvernul Roman şi lui Traian Băsescu îi era teamă că întreaga sa carieră politică s-a dus… de suflet. După ani de zile, în timp ce se smiorcăia pe umărul lui Stolo, mi-am adus aminte de acest episod. Nu ştiu de câte ori a plâns pe scenă Ion Lucian, dar sunt sigur că, în ciuda talentului său inegalabil, nu se poate ridica, din acest punct de vedere, la valoarea crocodilului prezidenţial. Adevărul este că prezidentul ne-a luat pe toţi la plâns… Nici măcar noi, ăştia care ne plângem singuri de milă, nu suntem atât de expresivi şi de eficienţi! Domnia sa a plâns când trebuia şi, ca rezultat direct, a fost reales pentru încă un mandat cu fes. În materie de actorie politică, Băsescu este deosebit de talentat. Joacă orice rol în care, la comandă, trebuie să plângă de milă naţiunii.