Cronologie sumbră! Câte acte teroriste de tip „maşină în mulțime“ au avut loc între 2016 şi 2017

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Cronologie sumbră! Câte acte teroriste de tip „maşină în mulțime“ au avut loc între 2016 şi 2017

Externe 21 August 2017 / 18:16 583 accesări

Noul tip de terorism low-cost, utilizat la scară extinsă de către grupările cunoscute, a făcut foarte multe victime începând cu anul trecut. Aceasta pare a fi găselniţa teroriştilor care, cu investiţie minimă, (un om şi o maşină, care poate fi furată) obţin rezultate maxime: morţi, răniţi şi un gen de teroare fără precedent. Agerpres a făcut o cronologie a acestui tip de atentate, pe care v-o prezentăm în continuare.

Incidente grave în intervalul 2016 - 2017

21 august 2017 - Cel puțin o persoană a fost ucisă și alta a fost grav rănită la Marsilia, în sudul Franței, după ce o mașină a intrat în două rânduri în refugii de autobuz în zone diferite ale orașului. Șoferul a fost arestat la locul incidentului. Posturile BFMTV și France Info au relatat că individul era cunoscut ca având probleme psihice și antecedente pentru delicte de drept comun (trafic de droguri, jaf și posesie de arme), dar fără legături cu terorismul.

19 august 2017 - Cinci persoane, între care un bebeluș, au fost rănite, după ce o mașină a intrat în plin într-o zonă pietonală a unui centru comercial din partea de nord a orașului Sydney, Australia.

18 august 2017 - După aproape opt ore de la atacul din Barcelona, un Audi A3 a intrat în mulțime pe faleza de pe malul mării în stațiunea balneară Cambrils, situată la 120 km sud de Barcelona, rănind șapte persoane, între care un polițist. Unul dintre răniți a murit ulterior la spital. Toți cei cinci atacatori au fost uciși de poliție.

17 august 2017 - O furgonetă a pătruns pe bulevardul Las Ramblas, principala arteră turistică din Barcelona, a parcurs circa 600 de metri prin mulțimea de pietoni, apoi s-a izbit de un chioșc, iar șoferul a fugit. Atacul s-a soldat cu 14 morți și peste 120 de răniți, printre aceștia aflându-se și trei români.

14 august 2017 - Un automobil a intrat într-o pizzerie din localitatea Sept-Sorts din apropierea Parisului; incidentul s-a soldat cu moartea unei fetițe în vârstă de 13 ani și rănirea gravă a patru oameni. Alte opt victime au suferit răni ușoare.

9 august 2017 - Un autovehicul a lovit un grup de militari din cadrul operațiunii Sentinelle, în suburbia Levallois-Perret, din nord-vestul Parisului, rănind șase militari, dintre care doi în stare gravă. Vehiculul implicat a fugit.

28 iulie 2017 - O persoană a murit și alte câteva au fost rănite după ce un bărbat a intrat cu mașina în mulțime în centrul capitalei finlandeze Helsinki.

19 iunie 2017 - Darren Osborne a intrat cu o camionetă într-o mulțime de credincioși musulmani, care ieșeau dintr-o moschee din Londra după rugăciune, în Finsbury Park. Un bărbat a murit pe loc și alte 11 persoane au fost rănite.

3 iunie 2017 - Trei atacatori aflați la bordul unei camionete au intrat în plin într-o mulțime de pietoni în zona London Bridge, după care au ieșit din vehicul și au atacat trecătorii cu cuțite, înainte de a fi uciși de poliție. Opt oameni au fost uciși și 48 răniți.

18 mai 2017 - O mașină a intrat în pietoni în Times Square din New York, ucigând o persoană și rănind 20.

7 aprilie 2017 - Rakhmat Akilov, un etnic tadjik care în perioada șederii sale în Suedia a ajuns sub influența unei celule tadjice a grupării Statul Islamic, a intrat cu un camion în mulțimea de pe o stradă comercială din centrul orașului Stockholm. Cinci persoane au murit și 15 au fost rănite.

22 martie 2017 - Khalid Masood a intrat cu autoturismul în pietonii de pe podul Westminster din Londra. După ce a reușit să înjunghie un polițist, a încercat să intre în clădirea Parlamentului, înainte de a fi împușcat mortal de forțele de securitate. În total, au murit cinci oameni și au fost răniți peste 50.

20 ianuarie 2017 - Dimitrious Gargasoulas a intrat cu autovehiculul în pietonii aflați într-o zonă comercială a orașului Melbourne, Australia. Șase oameni au fost uciși și peste 30 răniți.

8 ianuarie 2017 - Un camion a intrat într-un grup de soldați israelieni în zona Armon Hanatziv în Ierusalimul vechi, una dintre locațiile intens circulate. Au murit patru persoane, 15 fiind rănite.

19 decembrie 2016 - Un camion a intrat într-un târg de Crăciun din centrul Berlinului, făcând 12 morți și 56 de răniți. Autorul, Anis Amri, a fost ucis prin împușcare de poliția italiană, la Milano, patru zile mai târziu.

9 septembrie 2016 - 31 de persoane au fost rănite în Italia, pe insula Sardinia, după ce un bărbat a intrat cu mașina în participanții la un festival local.

14 iulie 2016 - Mohamed Lahouaiej Bouhlel, aflat la volanul unui camion, a comis un carnagiu la Nisa, pe Promenade des Anglais, în plină desfășurare a festivităților de Ziua Națională a Franței. Au fost ucise 86 de persoane și rănite 434 de persoane.

Taguri articol


12