Croşee politice în „ringul” Oltchim

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Croşee politice în „ringul” Oltchim

Eveniment 18 Februarie 2013 / 00:00 534 accesări

Era doar o chestiune de timp ca politicienii să urce în ringul de box din curtea combinatului petrochimic Oltchim. „Preşedintele Traian Băsescu minte pur şi simplu în cazul Oltchim, pentru a se apăra şi a-şi feri protejaţii, după ce, cu acordul său tacit, Dan Diaconescu, Videanu, Boureanu şi Roibu au încercat să ascundă urmele ultimilor ani, în care compania a ajuns în faliment”, a declarat premierul Victor Ponta. El a arătat că Guvernul încearcă acum să taie „contractele-căpuşă ale colegilor şi protejaţilor preşedintelui” şi a amintit că Executivul a înaintat plângeri penale şi în cazul fostului preşedinte al ANAF Sorin Blejnar, Poştei Române şi Casei Naţionale a Asigurărilor de Sănătate: „Plângerile n-au fost soluţionate nici până acum de Parchetul condus de Daniel Morar, pe care preşedintele Băsescu „nu-l cunoaşte””. De cealaltă parte, joia trecută, preşedintele Traian Băsescu a susţinut că Victor Ponta şi ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, i-au minţit şi şi-au bătut joc de oamenii de la Oltchim în timpul campaniei electorale, admiţând că inclusiv Dan Diaconescu a profitat de pe urma situaţiei. „Aduceţi-vă aminte cum îi anunţau, înainte de alegeri, că va dudui combinatul. I-au păcălit, şi-au luat voturile, iar acum combinatul este în insolvenţă”, a spus Băsescu, care uită însă că insolvenţa Oltchim n-a fost niciodată o soluţie extremă luată în calcul de Executiv, ci SINGURA soluţie pentru o întreprindere lăsată fără vlagă de camarila pedelistă, pe modelul „Hidroelectrica”. Încă de anul trecut, mai multe voci din Guvern, între care şi prim-viceguvernatorul BNR Florin Georgescu, spuneau clar că societatea Oltchim trebuie să intre în insolvenţă şi să se restructureze, pentru a putea redeveni competitivă.



12