CRUCEA - Programe de asfaltare a drumurilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

CRUCEA - Programe de asfaltare a drumurilor

Administrație 28 Iunie 2008 / 00:00 550 accesări

Aflat la cel de-al treilea mandat, primarul comunei Crucea, Gheorghe Frigioi, a declarat că şi-a propus realizarea unor proiecte ambiţioase pentru dezvoltarea comunei. Gheorghe Frigioi a precizat că printre cele mai importante proiecte pe care le are în vizor se numără introducerea reţelelor de alimentare cu apă şi canalizare în satele Gălbiori, Stupina, Băltăgeşti, Siriu şi Crucea, proiecte care vor fi realizate cu fonduri de la Uniunea Europeană. Un alt proiect al primarului Gheorghe Frigioi este derulat cu ajutorul Consiliului Judeţean Constanţa (CJC) şi vizează pietruirea tuturor străzilor din cele şase sate care compun comuna. Pînă în prezent, programul CJC „Scoaterea uliţelor satelor din noroi” a fost aplicat în satele Stupina şi Gălbiori, urmînd ca acesta să continue în localităţile Siriu, Crucea şi Băltăgeşti. „Trebuie să aplicăm acest proiect cît mai urgent, deoarece consider că nu este normal ca, în secolul XXI, să existe străzi care nu sînt pietruite sau asfaltate”, a declarat Gheorghe Frigioi. De asemenea, primarul a amintit că a realizat un proiect privind asfaltarea tuturor străzilor din satul Crucea, proiect care va fi realizat cu fonduri structurale.



12