Crucea Roşie Română a lansat, ieri, proiectul “Banca de Alimente”, după modele similare derulate în ţări din UE, precum şi în SUA şi Canada, acesta avînd ca scop ajutorarea persoanelor vulnerabile din Bucureşti şi alte 12 localităţi. Proiectul presupune colectarea de alimente neperisabile în depozitele Crucii Roşii, prin donaţii şi sponsorizări, stocarea şi distribuirea acestora persoanelor vulnerabile din Bucureşti şi din alte localităţi din ţară. Distribuţia alimentelor se va face pe baza anchetelor sociale efectuate în respectivele zone. Pentru început, proiectul va fi implementat în 13 localităţi din ţară, printre care Arad, Brăila, Braşov, Bucureşti, Buzău, Cluj, Focşani, Iaşi, Oradea, Piteşti, Sibiu, Suceava, dar şi Constanţa. “În zilele noastre, poate părea incredibil faptul că există zeci de mii de persoane care suferă de foame. Într-o societate responsabilă, orice persoană, cu un simplu gest, poate să ofere un ajutor considerabil semenilor dezavantajaţi din punct de vedere social sau financiar, care nu-şi pot procura singuri hrana, aflîndu-se la limita subzistenţei. Proiectul Banca de Alimente oferă ocazia de a se implica direct, alături de Crucea Roşie, tuturor celor care doresc alinarea suferinţei persoanelor vulnerabile. Vă invit, din nou, să fiţi generoşi! Hrăniţi un vis, o lume fără foame!”, a declarat preşedintele Crucii Roşii Române, Mihaela Geoana. Crucea Roşie Română consideră esenţială implicarea unui număr cît mai mare de parteneri, din diferite sectoare ale societăţii româneşti, instituţii guvernamentale, mass-media, producători şi distribuitori de alimente şi ONG-uri. Pentru a susţine efortul financiar de implementare a proiectului Banca de Alimente, ONG-ul va organiza, în 26 septembrie, Gala Crucea Roşie Română, avînd ca scop colectarea de fonduri prin donaţii în bani sau în natură din partea producătorilor şi distribuitorilor de alimente, colectarea de fonduri prin sms-uri şi apeluri telefonice cu valoare de doi euro, licitaţii de obiecte.