Crucea Roşie - filiala Constanţa a dat startul campaniei de întrajutorare „Moş Crăciun şi sacul magic”. Prima activitate a acestei campanii a avut loc ieri seară, la Maritimo Shopping Center, unde voluntarii, noii spiriduşi ai lui Moş Crăciun, au dat cadouri unui număr de 50 de copii din Săcele şi unui număr de 11 familii din Constanţa în cadrul unui spectacol în care au cântat copii şi tineri talentaţi: Denisa Ştefania Lucan, Kate Linn, Lucian Colareza, Nicoleta Cengher. Au dansat New Force of Dance şi Fresh Crew Dance. Destinatarii cadourilor, mulţi dintre ei pentru prima sau a doua oară într-un hypermarket, au rămas cu gurile căscate pe tot parcursul spectacolului. „E foarte frumos. Nici nu ştiu ce să zic. Mă bucur că sunt aici şi văd mulţi copii”, a spus o fetiţă din Săcele. A adăugat că este foarte emoţionată şi nici nu ştie cum să-i mulţumească Moşului. „În preajma sărbătorilor de iarnă, mulţi oameni obişnuiesc să îşi deschidă inima pentru cei aflaţi în nevoie. Se fac şi se împart daruri şi multe familii sărace, copii orfani, copii ai străzii, văduve, bătrâni săraci, singuri şi neputincioşi sunt ajutaţi în aceste zile în care se sărbătoreşte naşterea lui Iisus. Le mulţumim tuturor care ne sprijină”, a declarat directorul Crucii Roşii Constanţa, psiholog Carmen Lungu. Ea a precizat că în perioada următoare va merge, alături de voluntari, dar şi de reprezentanţi ai cotidianului nostru care s-au alăturat campaniei, cu alimente, încălţăminte, îmbrăcăminte şi bonuri de masă, în mai multe localităţi, precum şi în municipiul Constanţa. „Împreună putem schimba vieţi şi putem să oferim o speranţă celor aflaţi în nevoie. Fiţi alături de noi!”, este mesajul directorului Crucii Roşii Constanţa.