Crucea Roşie Română - Campania „Apel pentru victimele inundaţiilor”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Crucea Roşie Română - Campania „Apel pentru victimele inundaţiilor”

Justiție 02 August 2008 / 00:00 503 accesări

Crucea Roşie Română lansează campania umanitară „Apel pentru victimele inundaţiilor”. Începînd de vineri, 1 august, persoanele care vor să facă donaţii în bani, pot apela numărul 0900 900 002 (2 euro/apel în reţeaua ROMTELECOM) sau pot trimite un sms fără text la numărul 874 (2 euro/sms în reţelele Orange şi Cosmote). Atît Orange, cît şi Romtelecom au pus la dispoziţia Crucii Roşii aceste numere de telefon şi sms, gratuit, fără a percepe TVA. De asemenea, se pot face donaţii în conturile special deschise de Crucea Roşie Română la BRD - Agenţia Piaţa Romană:

Cont lei RO36BRDE410SV51618614100;

Cont Euro RO71BRDE410SV51618884100.

Sumele colectate în cadrul campaniei umanitare vor fi folosite pentru achiziţionarea de alimente, apă, pături, produse de igienă necesare persoanelor afectate de inundaţii şi asistarea acestora pe termen mediu. Campaniei de ajutorare a victimelor inundaţiilor din Moldova şi Maramureş se alătură Crucea Roşie din Ungaria şi Crucea Roşie din Elveţia. Vineri, un camion cu produse alimentare şi produse pentru dezinfectat a plecat din Ungaria şi va sosi în cursul zilei de luni, 4 august, la depozitul zonal al Crucii Roşii Române din judeţul Iaşi. De acolo, ajutoarele vor fi distribuite către taberele de sinistraţi din Botoşani, Maramureş, Suceava şi Neamţ. De asemenea, Crucea Roşie Elveţiană va trimite în perioada imediat următoare, ajutoare umanitare de primă necesitate: 200 de corturi de dimensiuni mici, 2.000 de pături şi două corturi de dimensiuni foarte mari pentru a fi utilizate drept şcoli sau pentru administraţie. În mai multe judeţe ale ţării, filialele de Cruce Rroşie desfăşoară acţiuni de colectare de fonduri şi colectare de produse alimentare neperisabile (conserve de carne şi legume, pate, zahăr, ulei, făină, mălai etc).

Taguri articol


12