Patriarhia Română consideră nedreaptă hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) prin care statul italian este obligat să elimine crucifixele din şcolile publice întrucât constituie un atentat la adresa identităţii religios-spirituale a poporului şi, implicit, a majorităţii europenilor. La începutul lunii noiembrie, CEDO de la Strasbourg a decis că prezenţa crucifixelor în şcolile din Italia încalcă dreptul copiilor la libertate religioasă. În opinia magistraţilor, expunerea obligatorie a crucifixelor încalcă dreptul părinţilor de a-şi creşte copiii aşa cum consideră de cuviinţă. Patriarhia Română a arătat, ieri, că \"sub pretextul apărării drepturilor şi libertăţilor unei minorităţi agresive şi intolerante faţă de valorile împărtăşite public de către o majoritate creatoare de cultură şi civilizaţie pe continentul european\", se încearcă minimalizarea rolului şi contribuţiei creştinismului la cultura şi civilizaţia Europei. \"Această intenţie a fost evidentă cu prilejul redactării Proiectului Constituţiei Europei Unite (2003), atunci când au existat ample dezbateri pentru introducerea unei menţiuni speciale referitoare la rădăcinile creştine ale Europei\", a precizat sursa citată. Potrivit Patriarhiei Române, această menţiune nu a mai fost inclusă în textul final al Constituţiei din cauza faptului că \"un curent antireligios şi autosuficient\", sub pretextul principiului neutralităţii, \"a dorit cu orice preţ să impună o viziune specifică despre ceea ce înseamnă laicitatea puterii de stat\". \"Din păcate, atunci au fost ignorate total principiile Tratatului de la Amsterdam (1997) care au stabilit în mod expres faptul că Uniunea Europeană respectă şi nu aduce atingere statutului de care beneficiază, în baza dreptului naţional, Bisericile, asociaţiile sau comunităţile religioase din statele membre\", a subliniat Patriarhia Română. În opinia Patriarhiei Române, prin astfel de hotărâri, inclusiv ca cea a CEDO împotriva statului italian, se remarcă o tendinţă de uniformizare sub pretextul protejării pluralismului şi de exilare a religiei în spaţiul privat, \"aşa cum se întâmpla în timpul regimului comunist din Europa răsăriteană, când o minoritate ideologică persecuta credinţa, tradiţia şi cultura majorităţii\". \"Fundamentul creştin al Europei nu reprezintă doar o simplă rădăcină, ci o matrice valorică ce conferă o identitate specifică culturii şi civilizaţiei europene, care contribuie la educaţia şi formarea personalităţii omului cu o atitudine pozitivă şi responsabilă faţă de sine şi faţă de societate, deschisă şi tolerantă faţă de alte religii şi alte valori. Apreciem că o societate nu poate exista fără simboluri, iar dacă simbolurile creştine religioase devenite simboluri naţionale culturale laice vor fi excluse din spaţiul public, alte simboluri (comercial-consumiste, pragmatiste, nihiliste şi globalizante) le vor lua locul, aducând cu sine confuzie în loc de convergenţă şi revoltă în loc de respect reciproc\", mai arată Patriarhia. Şi Biserica Ortodoxă Greacă a cerut creştinilor din Europa să se unească împotriva interzicerii în şcolile din Italia a simbolurilor religioase. Biserica Ortodoxă Greacă se teme că situaţia din Italia ar putea crea un precedent, motiv pentru care a convocat o reuniune de urgenţă a Sfântului Sinod pentru a întocmi un plan de acţiune.