„Crulic - drumul spre dincolo”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Namur 2011

„Crulic - drumul spre dincolo”

Cultură 23 August 2011 / 00:00 813 accesări

A 26-a ediţie a Festivalului Internaţional al Filmului Francofon de la Namur se va desfăşura între 30 septembrie şi 7 octombrie. Cum ne-am obişnuit, multe ediţii la rând cinematografia românească a fost nelipsită din programului importantului festival. Au participat aici şi au luat premii cineaşti români din toate generaţiile: de la Lucian Pintilie, la Dan Piţa, Nae Caranfil, Cristi Puiu, Radu Muntean, Răzvan Rădulescu, Bogdan George Apetri. Romania este considerată de fiecare dată o invitată de onoare.

Între titlurile ediţiei 2011, venind din Franţa, Quebec, Elveţia, Burkina Faso şi, bineînţeles, Belgia, se află şi lungmetrajul de animaţie „Crulic - drumul spre dincolo”, semnat de Anca Damian. După ce a realizat mai multe scurtmetraje („Eminescu, truda întru cuvânt” -1996; „Atâta linişte-i în jur” - 2000; „Eu şi cu mine” - 2006), unele în coregie cu Laurenţiu Damian, Anca Damian a debutat în lungmetrajul artistic cu „Întâlniri încrucişate”.

Prezentat în această lună la Locarno, filmul reprezintă o noutate a genului. Este o animaţie inspirată de un fapt real. După ce la 11 septembrie 2007 unui judecător polonez i se fură 500 de euro, în acelaşi an, la 10 septembrie, românul Claudiu Crulic este acuzat şi închis, deşi el clamează nevinovăţia, arătând că la data respectivă se afla la Roma. Bolnav, protestează făcând greva foamei. Situaţia lui se înrăutăţeşte. Este eliberat în cele din urmă, dar era prea târziu. După şaisprezece zile, tânărul de 33 de ani moare.

Derulată cu mijloacele animaţiei, povestea este amprentată subiectiv, prin instituirea vocii narative a celui care ne vorbeşte de dincolo de moarte. Până la demararea festivalului mai sunt destule zile, aşa că ne aşteptăm să descoperim şi alte titluri de la noi, în programul diverselor secţiuni ale acestuia.

Taguri articol


12