A zecea ediţie a turneului final al Campionatului Mondial de fotbal s-a desfăşurat în 1974, în Republica Federală Germania. După ce Brazilia a câştigat, definitiv, trofeul “Jules Rimet”, a apărut... “FIFA World Cup”. Iar gazdele, RFG, au câştigat trofeul, învingând, în finală, cu 2-1 (Breitner 25-pen., Gerd Muller 43 / Neeskens 2-pen.), Olanda lui Johan Cruyff. În Germania de Vest s-a înregistrat primul jucător pozitiv la un test antidoping: haitianul Jean Joseph. Dacă România a ratat calificarea, dintr-o grupă cu RDG, Finlanda şi Albania, la ediţia din 1974 am consemnat prima prezenţă a unui arbitru român la un turneul final, Nicolae Rainea conducând meciul Brazilia - Zair. Tot gazdele au câştigat titlul suprem şi la ediţia a 11-a, găzduită de Argentina. În finală, conduşi de Mario Alberto Kempes, golgeterul turneului, cu şase goluri, argentinienii s-au impus, după prelungiri, cu 3-1 (Kempes 38, 105, D. Bertoni 116 / Nanninga 82), în faţa Olandei, care a pierdut, consecutiv, a doua finală. România a lipsit, din nou, de la turneul final, neputând depăşi Spania (1-0 şi 0-2) şi Iugoslavia (2-0 şi 4-6, chiar în Ghencea). A 12-a ediţie, care a avut loc în Spania, în 1982, a adus 24 de formaţii la turneul final. A fost Mondialul lui Paolo Rossi, atacantul italian devenind golgeterul turneului final, cu şase goluri marcate. În finală: Italia - RFG 3-1 (Paolo Rossi 57, Tardelli 69, Altobelli 81 / Breitner 83) şi italienii au egalat Brazilia la numărul de titluri mondiale cucerite, trei. România a ratat calificarea, cu toate că a obţinut trei puncte din partidele cu Anglia: 2-1 la Bucureşti şi 0-0 pe celebrul stadion “Wembley”.