CS Eforie - Melody & Sharks, capul de afiş al semifinalelor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Campionatul Naţional de fotbal pe plajă

CS Eforie - Melody & Sharks, capul de afiş al semifinalelor

Sport 09 August 2008 / 00:00 583 accesări

Duminică se va încheia la Mamaia, pe arena amenajată pe plaja de lîngă Melody, Campionatul Naţional de fotbal pe plajă. Semifinalele sînt programate sîmbătă, după cum urmează: ora 18.00: CS Eforie - Melody & Sharks; ora 19.00: Rechinii & Oxford - Scuba Constanţa. Aşadar, tragerea la sorţi a pus faţă în faţă cele două cîştigătoare ale grupelor preliminare, ambele fiind neînvinse la această a patra ediţie a campionatului. Eforie se anunţă ca principala candidată la titlul naţional, iar Melody îşi doreşte să rămînă campioana ţării. În a doua semifinală, Rechinii pornesc cu prima şansă în disputa cu Scuba. Finalele sînt programate duminică, de la orele 10.00 şi 11.00. Ediţia a IV-a a Campionatului Naţional de fotbal pe plajă se desfăşoară sub egida Federaţiei Române de Fotbal, cu sprijinul DSJ şi AJF Constanţa, şi este sponsorizată de Vodafone, Skol, Varta, Gazeta Sporturilor şi Kiss FM.

Taguri articol


12