CS Eforie susţine mâine primul amical din 2011

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

CS Eforie susţine mâine primul amical din 2011

Sport 28 Ianuarie 2011 / 00:00 566 accesări

Echipa de fotbal CS Eforie, clasată pe locul 5 în Liga a III-a, Seria a 2-a, va juca mâine, de la ora 11.00, primul meci de pregătire din acest an. Adversară îi va fi divizionara secundă FC Farul Constanţa, iar partida va avea loc pe unul dintre terenurile din Complexul Sportiv FC Farul. Jucătorii pregătiţi de Gabriel Şimu (antrenor principal), Gheorghe Nedu (director tehnic) şi Liviu Croitoru (jucător, dar şi ajutor al primilor doi) vor intra de luni într-un program de cantonament combinat cu meciuri amicale, care va dura până pe 12 februarie. Echipa va fi cazată la Pensiunea Donely din Eforie Nord, pusă la dispoziţie de patronul acesteia, Ilie Done, fost jucător al formaţiei din Eforie în anii ’80. CS Eforie va mai întâlni în următoarele două săptămâni echipele CS Agigea, Portul Constanţa şi Rapid Feteşti, programul acestor meciuri amicale nefiind încă definitivat. Din lot fac parte 24 de jucători: Gîndac şi David - portari; Boritz, V. Oprea. L. Croitoru, Fugaru, Gavriluţă, Gospodin, M. Manea, R. Dragomir şi Şuta - fundaşi; Pelican, Chirilă, Chehaia, Potoşca, Leonte, Purcărea, Al. Roman, Drăgoi şi Ilie - mijlocaşi; M. Niţă, Borza, Al. Paraschiv şi Neacşu (promovat de la echipa a doua) - atacanţi. Faţă de turul campionatului, lipsesc Della (plecat la muncă în Cipru) şi Militaru (îşi caută o echipă în Belgia).



12