CS Farul, campioană naţională pe echipe la junioare II la tenis de masă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

CS Farul, campioană naţională pe echipe la junioare II la tenis de masă

LPS „Nicolae Rotaru” a obţinut bronzul
Sport 12 Februarie 2019 / 10:09 666 accesări
În întrecerea junioarelor II, CS Farul a ocupat primul loc, iar LPS „Nicolae Rotaru” a fost pe poziţia a treia (sursa foto: Facebook Tenis de Masa pentru Viitor - Constanta)

În întrecerea junioarelor II, CS Farul a ocupat primul loc, iar LPS „Nicolae Rotaru” a fost pe poziţia a treia (sursa foto: Facebook Tenis de Masa pentru Viitor - Constanta)

În perioada 9-11 februarie, la Buzău, s-au desfăşurat întrecerile din cadrul Campionatului Național pe echipe rezervat junioarelor şi juniorilor II, competiţie la care au participat 28 de echipe la feminin şi 29 de formaţii la masculin.

La junioare II, Constanţa a urcat pe podium cu două echipe, CS Farul, în componenţa Elena Zaharia, Alexandra Chiriacova, Alesia Băncianu şi Denisa Dragomir) devenind campioană naţională, iar LPS „Nicolae Rotaru”, în componenţa Bianca Mei-Roşu, Lorena Dumitru şi Ioana Băiaşu) urcând pe treapta a treia a podiumului. Fetele sunt antrenate de Liliana Sebe şi Viorel Filimon, iar psiholog este Mioara Şincan. A doua echipă de la LPS „Nicolae Rotaru” s-a clasat pe locul 9.

Rezultate - CS Farul: 3-2 cu LPS „Nicolae Rotaru”, 3-1 cu CSŞ Slatina şi 3-2 cu CSM Bistriţa; LPS „Nicolae Rotaru”: 2-3 cu CS Farul, 1-3 cu CSM Bistriţa şi 3-1 cu CSŞ Slatina.

În întrecerea juniorilor II, CS Farul a ocupat locul 5, iar prima echipă de la LPS „Nicolae Rotaru” s-a situat pe poziţia a şasea. A doua formaţie de LPS „Nicolae Rotaru” s-a clasat pe locul 16.



12