Timp de cinci zile, în perioada 12-17 aprilie, la Halmstad (Suedia), are loc turneul pentru zona europeană la tenis de masă în vederea calificării la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, competiție la care sunt prezenți și șase sportivi din România, printre care și constănțeanca Eliza ...
La finalul săptămânii trecute, la Timișoara, au avut loc Campionatele Naționale de tineret la floretă, individual și pe echipe, competiție la care CS Farul a avut o prestație excelentă, reușind să câștige o medalie. Chiar dacă au fost cele mai tinere concurente, evoluând încă la ...
Prezentă la Campionatele Mondiale de atletism în sală, care au loc la Portland (SUA), constănţeanca Cristina Toma s-a clasat doar pe locul 12 în proba feminină de triplusalt, ratând astfel obiectivul stabilit pentru această competiţie, prezenţa în finală. Sportiva legitimată de la CS ...
Timp de trei zile, în Sala „Romeo Iamandi” din Buzău, au avut loc Campionatele Naţionale de tenis de masă rezervate seniorilor, competiţie de la care au lipsit însă cea mai bună sportivă din România, Eliza Samara, Cristina Hîrîci, componenta lotului naţional, ambele ...
Cotate cu șanse mari să câștige titlul național pe echipe la tenis de masă, CS Top Spin 08 Constanța, la masculin, și CS Farul Constanța, la feminin, au pierdut la scor în prima manșă a semifinalelor Superligii Naționale. Campioana en titre, CS Top Spin 08 Constanța, în componența ...
România va fi reprezentată de 12 sportivi la Campionatele Mondiale de atletism în sală, competiție care va avea loc în perioada 17-20 martie, la Portland (SUA). Din delegația tricoloră face parte și o sportivă de la CS Farul Constanța, Cristina Toma (antrenor Vali Ionescu), care va lua ...
La finalul săptămânii trecute, la București, au avut loc Campionatele Naționale de atletism în sală rezervate juniorilor II, competiție la care a fost prezentă și o numeroasă delegație constănțeană. Atleții din orașul de la țărmul mării au avut o comportare meritorie, cucerind patru ...
La finalul săptămânii trecute, la București, a avut loc etapa finală din cadrul Campionatului Național de atletism în sală pentru juniori I, competiție la care atleții constănțeni au cucerit patru medalii. Singurul titlu național a fost adus de Răzvan Grecu, învingător în proba de ...
Delegația României a ocupat primul loc în clasamentul Campionatelor Balcanice de atletism în sală, desfășurate sâmbătă, la Istanbul (Turcia), obținând 7 medalii de aur, 6 de argint și 5 de bronz. Podiumul a fost completat de Turcia, cu 6 medalii de aur, și Croația, care a ...
La finalul săptămânii trecute, la București, a avut loc etapa finală din cadrul Campionatului Național de atletism în sală pentru seniori și tineret, competiție la care CS Farul a cucerit 15 medalii. Singurele titluri de campion au venit în întrecerea de tineret, performerul delegației ...
La finalul săptămânii trecute, la București, a avut loc a doua etapă din cadrul Campionatului Național de atletism în sală pentru seniori, tineret și juniori I, competiție la care sportivii de la CS Farul au obținut rezultate bune. La triplusalt masculin, Cristi Nicușor Boboc (antrenor Daniel ...
La sfârșitul săptămânii trecute, la București, a avut loc prima etapă din cadrul Campionatului Național de atletism în sală pentru juniori 2 și 3, competiție la care unul dintre sportivii constănțeni a reușit o performanță spectaculoasă. Legitimat la CSȘ 1 Constanța și CS Farul ...
După ce au obținut trei medalii la Campionatele Naționale de floretă la cadete, printre care titlul național la individual, sportivele de la CS Farul, pregătite de Mihaela Ion, au participat sâmbătă, la Satu Mare, la ultima etapă din actualul sezon al Circuitului de Cadeți la floretă feminin, la ...
La finalul săptămânii trecute, în Sala „Romeo Iamandi” din Buzău a avut loc returul Superligii Naționale de tenis de masă, atât în întrecerea masculină, cât și în cea feminină. Aflată pe primul loc după tur în competiția seniorilor, CS Top Spin 08 ...
Principală favorită la câștigarea Europa Top 16, una dintre cele mai importante competiţii din tenisul de masă european, desfășurată în oraşul portughez Gondomar, Eliza Samara s-a clasat pe locul 4. Sportiva clasată pe locul 23 ITTF s-a calificat în semifinale, după ce a câștigat ...
Cotată cu prima şansă la câştigarea trofeului la una dintre cele mai importante competiţii din tenisul de masă european, Europa Top 16, care are loc în oraşul portughez Gondomar, Eliza Samara a acces în „careul de aşi”, după un parcurs început cu o înfrângere ...