La sfârşitul săptămânii trecute, la Centrul Olimpic de la Izvorani, s-a desfăşurat finala Campionatului Naţional de Karate Tradiţional Shotokan-Fudokan pentru cadeţi, juniori, tineret şi seniori, ediţia a 23-a. La această competiţie au participat 200 de sportivi reprezentând 32 de cluburi. Clubul Sportiv Karate Tradiţional Eforie (preşedinte Niculae Dumitrescu) a participat cu cinci karateka, antrenaţi de Niculae Dumitrescu - 6 dan şi Dănuţ Ciucu - 3 dan, rezultatele obţinute fiind foarte bune. În întrecerea cadetelor, Ege Ciorabai a ocupat primul loc la Kata individual, locul 3 la Fuku-go şi locul 4 la Kumite individual. La tineret, întrecerea pe echipe la Kata, CS Karate Tradiţional Eforie (Florin Dumitrescu, Matei Dumitrescu şi Alexandru Păun) s-a clasat pe prima poziţie. Tot la tineret, la Enbu masculin, Florin Dumitrescu şi Alexandru Păun au ocupat primul loc. Alexandru Păun a fost al doilea la Kumite individual, Florin Dumitrescu şi Alexandru Păun au ocupat locul al treilea la Fukugo, iar Alexandru Păun s-a situat pe locul 4 la Kata individual. În întrecerea seniorilor, la Kumite individual şi Fukugo, Laurenţiu Ciucu a ocupat poziţia a cincea. În urma acestor rezultate, toţi sportivii clubului din Eforie s-au calificat la Campionatele Europene de Karate Tradiţional Fudokan, care vor avea loc în acest an la Galaţi, în perioada 29 mai - 1 iunie.