CS Medgidia aşteaptă cu încredere debutul în Liga a 3-a la fotbal

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
După promovare

CS Medgidia aşteaptă cu încredere debutul în Liga a 3-a la fotbal

Sport 07 August 2018 / 12:35 1717 accesări
Antrenorul Aurelian Despa vrea să cristalizeze o formulă de bază până la startul campionatului (sursa foto: Facebook Clubul Sportiv Medgidia)

Antrenorul Aurelian Despa vrea să cristalizeze o formulă de bază până la startul campionatului (sursa foto: Facebook Clubul Sportiv Medgidia)

Ajunsă în eşalonul al treilea al fotbalului românesc după promovarea reuşită în urma barajului cu Sportul Ciorăști, 2-2 şi 3-0, formaţia CS Medgidia pregăteşte startul în viitorul sezon, susţinând până acum şi trei partide de verificare, toate în deplasare. Rezultatele înregistrate de jucătorii pregătiţi de Aurelian Despa au fost 1-3 cu Axiopolis Cernavodă, gol marcat de Al. Muscă, 2-2 cu CSO Ovidiu, goluri înscrise de Dediu şi Nagy-Toth, şi 1-3 cu Unirea Slobozia, gol înscris de Al. Muscă. Tehnicianul echipei din Medgidia s-a declarat mulţumit de evoluţiile din primele jocuri, urmând ca până la startul campionatului, programat la 25 august, să se lucreze pentru omogenizare, mai fiind programate trei meciuri amicale, cu Axiopolis Cernavodă, miercuri, de la ora 18.00, pe stadionul „Iftimie Ilisei” din Medgidia, cu CS Năvodari, sâmbătă, în deplasare, şi cu Agricola Borcea, la sfârşitul săptămânii viitoare, în deplasare.

„În ultimul meci, cu Slobozia, am avut o primă repriză bună, în care am şi condus. După pauză am făcut schimbări. Sunt mulţumit şi de juniori şi suntem acoperiţi pe toate posturile. Acum ne trebuie meciuri pentru a lucra la consolidarea relaţiilor de joc”, a spus Aurelian Despa, care este ajutat de secundul Rudolf Nicu, de antrenorul cu portarii Valentin Dumitrică şi de preparatorul fizic Ştefan Anghel.

Lotul echipei din Medgidia este format din următorii jucători - portari: Mociu şi Micu (ultimii doi de la Academia Hagi); fundaşi: Tenea, E. Abibula, Răvoiu (de la Axiopolis Cernavodă), Bumbac (de la Agricola Borcea), A. Rusu şi Suflaru (ultimii doi de la Academia Hagi); mijlocaşi: G. Ştefan, David Gheorghe, Dumitru Gheorghe, I. Florea (de la SSC Farul Constanţa), R. Moldoveanu (de la Axiopolis Cernavodă); atacanţi: Bolojan, Dediu, Banu (de la Gloria Băneasa), Nagy-Toth (de la Sparta Techirghiol), Al. Muscă (fostul jucător de la FC Farul Constanţa, Dacia Unirea Brăila şi Oţelul Galaţi) şi Mazilu (fostul jucător de la SSC Farul Constanţa şi CS Năvodari).

Taguri articol


12