Divizia Națională de seniori la rugby continuă la sfârșitul acestei săptămâni cu partidele contând pentru etapa a 13-a, penultima din sezonul regulat. CS Năvodari, echipă care este de luni bune lider detașat al clasamentului iar în etapa trecută și-a asigurat din punct de vedere matematic câștigarea sezonului regulat, mai are de jucat două întâlniri până la semifinala din play-off. Prima dintre ele este cea cu RC Stejarul Buzău, programată sâmbătă, de la ora 12.00, pe stadionul „Flacăra” din Năvodari. Este un meci înaintea căruia formația locală acuză mari probleme de efectiv, având 11 jucători din lot accidentați, cel puțin șase fiind jucători de bază! Astfel, Agiacai, Bejan, Sponte, Arefi, Pîrvu și Zainea au zero șanse de a reveni pe teren în acest sezon, în timp ce Barbu, Grigoraș și Burlacu sunt indisponibili pentru partida cu Buzăul, însă ar putea fi recuperați până la semifinala din 27 mai. De asemenea, Fl. Croitoriu și Ignea acuză și ei ușoare accidentări, așa că vor fi menajați.
Iată și formația probabilă a echipei din Năvodari (antrenori Cristian Husea, Cornel Suciu și Virgil Năstase): Apetroaie, Strat, Toader - Ogea, M. Croitoru - Brașovianu, Olescu, M. Niță - Agapie, Trandafir - M. Prodan, Puișoru, Gheară, Porumb - C. Nicolae. Rezerve: Iorga, Comănici, Zapan, Blaj, Fl. Croitoriu, Ignea, Ciubotariu, I. Prodan.
„Avem primul loc asigurat, dar jucăm pe teren propriu și nu ne gândim decât la obținerea victoriei. Însă, vom întâlni o formație deosebit de motivată, pentru că Buzăul se luptă cu Suceava pentru locul 2 și are șanse bune să-l ocupe la finalul sezonului regulat. Echipa noastră este puțin decimată de accidentări, dar jucăm în fața propriilor spectatori și vrem să câștigăm”, a declarat Cornel Suciu.
Tot sâmbătă, în etapa a 13-a se mai joacă partida Știința Petroșani - CSU „Aurel Vlaicu” Arad (ora 12.00). Meciul CS Mănăștur - Rugby Club Bârlad 10-54 s-a disputat vineri, iar jocul RCM Galați - CSM Bucovina Suceava va avea loc duminică, de la ora 10.00.
În clasamentul DNS, lider este CS Năvodari, cu 55 de puncte acumulate din 12 jocuri (11 victorii și o singură înfrângere, 19-20 la Petroșani). Urmează în clasament CSM Bucovina Suceava 42p, RC Stejarul Buzău 40p, Știința Petroșani 32p/11j, RC Bârlad 28p/13j, RCM Galați 22p/11j, CSU „Aurel Vlaicu” Arad 9p și CS Mănăștur 4p/13j. Partida Știința Petroșani - RCM Galați a fost amânată pentru data de 20 mai.
Citește și:
CS Năvodari a câștigat sezonul regulat din DNS la rugby
CS Năvodari a reușit scorul campionatului la Galați: 103-0!!!
CS Năvodari a marcat zece eseuri în disputa cu CS Mănăștur
La Cluj, CS Năvodari își pune doar problema scorului
Încă o victorie cu punct-bonus pentru CS Năvodari
CS Năvodari primește vizita Științei Petroșani
CS Năvodari a marcat opt eseuri la Arad
CS Năvodari începe la Arad returul DNS la rugby
Test cu Dinamo București pentru rugbyștii de la CS Năvodari
CS Năvodari va juca un meci amical de rugby cu Dinamo București