Echipa de handbal juniori III de la CS Năvodari a participat la finele săptămânii trecute, la Baia Mare, la turneul final al Campionatului Naţional rezervat acestei categorii de vârstă. La prima experienţă de acest gen, tinerii jucători pregătiţi de Mihai Moldoveanu nu au reuşit să treacă peste inerentele emoţii ale competiţiei, clasându-se în final pe locul 8. Poziţia în clasament este însă una mai puţin importantă, obiectivul echipei constănţene fiind de a oferi copiilor partide la cel mai înalt nivel, în compania celor mai buni adversari din ţară. O astfel de experienţă le va fi, cu siguranţă, de folos în viitor, când îşi vor propune obiective şi mai îndrăzneţe.
CS Năvodari a înregistrat în grupă următoarele rezultate: 19-33 cu Academia Minaur Baia Mare, 31-27 cu HC Odorhei şi 20-31 cu Unirea Sânnicolau Mare. Din cauza golaverajului inferior, CS Năvodari a evoluat în finala pentru locurile 7-8, unde a pierdut, scor 23-28, cu LPS Suceava. „Ne doream un loc mai bun, dar lipsa de experienţă nu ne-a ajutat să îl obţinem. Felicit toţi componenţii echipei şi sper să plecăm cu un moral mai bun în sezonul următor la campionatul naţional rezervat juniorilor II”, a declarat antrenorul Mihai Moldoveanu. Noua campioană naţională la juniori III este Academia Minaur Baia Mare, care a învins, cu 20-13, în finală, echipa Liceului Teoretic “Traian Vuia” din Reşiţa. Finala mică a fost câştigată de LPS Piatra Neamţ, 31-20 cu CS Unirea Sânnicolau Mare. Primele trei clasate au fost premiate de internaţionalul Alexandru Csepreghi, componentul echipei HCM Constanţa, campioana şi câştigătoarea Cupei României în sezonul 2011-2012.