În urmă cu o săptămînă şi-a reluat pregătirile şi formaţia CS Năvodari, din Liga a III-a la fotbal, sub conducerea aceloraşi antrenori ca în campionatul trecut: Costel Funda, Gică Mina şi Florin Adam. Antrenamentele au loc la stadion şi pe plajă, iar sîmbătă, de la ora 9.30, este programat primul meci amical, cu Inter Năvodari. Jucătorii prezenţi la pregătiri sînt: Vasiliu, Mina - portari; Fălina, Gongea, Gospodin, Chirilă, Truţă, Măciucă, Cioria - fundaşi; Lupu, Dumitru, Micu, Neacşu, Plăcintă, Lapa, Toşa - mijlocaşi; Vîlcică, Dimcică, Stoica, Matei, Ionică, Dragomir - atacanţi. Nu mai fac parte din lot Ferenţi, Ianţoc, Talianu şi Boritz, Şicu încearcă un transfer la Delta Tulcea, iar Gheorghiu este accidentat. „Vom efectua şi un cantonament, între 20 şi 28 iulie, dar locaţia încă nu am stabilit-o. Probabil vom pleca la Călimăneşti. Antrenorii noştri au contract pe trei ani şi orice alte speculaţii nu îşi au rostul. Avem tot sprijinul Consiliului Local şi contăm pe susţinerea domnului primar Nicolae Matei. S-a renunţat la Agafiţei, Bardu şi Croitoru, pentru că vrem să promovăm jucători tineri, din Năvodari”, a declarat Marian Cîrnu, directorul executiv al clubului. Ion Pacea a rămas preşedinte al Consiliului de Administraţie, a cărui componenţă va fi validată în cîteva zile.