CS Phoenix şi-a asigurat prezenţa în Liga Naţională de baschet feminin

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
După a doua victorie din turneul final al Ligii 1

CS Phoenix şi-a asigurat prezenţa în Liga Naţională de baschet feminin

Sport 27 Mai 2018 / 07:30 822 accesări

Sâmbătă, la Târgovişte, în a doua partidă susţinută în cadrul turneului final al Ligii 1, formaţia feminină de baschet CS Phoenix Constanţa a obţinut un nou succes, astfel că jucătoarele pregătite de Predrag Stanojcic şi Dan Constantinescu au reuşit calificarea în Liga Naţională înaintea ultimului meci. În confruntarea de sâmbătă, cu Rapid București, CS Phoenix a câştigat cu scorul de 74-64, la pauză 36-31. La fel ca în întâlnirea cu Universitatea CSM Oradea, echipa de la ţărmul mării a fost decisivă în ultimul sfert. Scorul pe sferturi în partida de sâmbătă a fost 17-16, 19-15, 16-22 şi 22-11. Pentru CS Phoenix au marcat Chelsea Douglas 21 de puncte, Bianca Fota 21p, Selena Kirberg 12p, Jassany Williams 10p, Ecaterina Armanu 6p şi Teodora Armanu 4p.

Baschetbalistele constănţene vor înfrunta duminică, de la ora 13.00, pe CS Municipal Târgoviște.

Citeşte şi

CS Phoenix, start cu dreptul în turneul final al Ligii 1



12