CS Phoenix-Ştiinţa, înfrângere la ultima fază a meciului

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Baschet feminin / Liga Naţională

CS Phoenix-Ştiinţa, înfrângere la ultima fază a meciului

Sport 08 Decembrie 2019 / 09:49 658 accesări

Formaţia feminină de baschet CS Phoenix-Știința Constanţa a cedat, sâmbătă seară, în Sala Sporturilor din Constanţa, întâlnirea cu CSM Alexandria, din etapa a 9-a a Ligii Naţionale, Grupa Est. Oaspetele au câştigat partida cu scorul de 53-52, la pauză 23-23, marcând coşul victoriei la ultima aruncare, în momentul în care echipa constănţeană conducea cu 52-51.

Scorul pe sferturi în meciul Phoenix-Ştiinţa - Alexandria: 11-14, 12-9, 13-18, 16-12.

Punctele formaţiei constănțene au fost marcate de Lauren Brozoski 24, Vladinka Erak 13, Donasja Scott 9, Diana Vaţi 5 şi Andreea Mititelu 1. Au mai evoluat: Katarina Matijevic, Mădălina Geleriu şi Andreea Beldian.

Baschetbalistele pregătite de Carmin Popa și Ramona Coroamă vor evolua în etapa viitoare în deplasare, sâmbătă, 14 decembrie, cu Rapid Bucureşti.



12