CS SLEN 90 Cernavodă s-a calificat la turneul final al CN de volei rezervat junioarelor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

CS SLEN 90 Cernavodă s-a calificat la turneul final al CN de volei rezervat junioarelor

Sport 23 Martie 2015 / 00:00 2083 accesări

Turneul semifinal al Campionatului Național de volei rezervat junioarelor (jucătoare născute în anul 1996 și mai mici), desfăşurat în Sala Sporturilor „Eftimie Ilisei” din Medgidia, a fost dominat de echipa CS SLEN 90 Cernavodă (antrenori Lenuța și Gheorghe Iordache). Formaţia din Cernavodă a obţinut o spectaculoasă calificare la turneul final, după ce a obţinut victorii pe linie în cele patru partide disputate, fără să piardă vreun set: 3:0 (25:14, 25:12, 25:11) cu CNMB Rm. Vâlcea, 3:0 (25:17, 25:19, 25:9) cu CSM „Danubiu” Tulcea, 3:0 (25:18, 25:16, 25:19) cu CSȘ Bacău şi 3:0 (25:10, 25:13, 25:6) cu Dacia Mioveni. Iată și lotul echipei CS SLEN 90 Cernavodă: Bianca Cojocaru (căpitanul echipei, anul naşterii: 1996), Elena Albu (1997), Mădălina Horătău (1997), Vanesa Deşliu (1997), Daiana Mihai (1997), Valentina Baciu (1999), Anca Mănuc (2000) şi Daiana Ion (2001). „Sincer, nu mă așteptam la această serie de victorii fără set pierdut, dar fetele au jucat foarte bine. Suntem foarte mulțumiți, pentru că ne-am îndeplinit obiectivul, calificarea la turneul final”, a declarat antrenoarea Lenuța Iordache. Turneul final se va desfășura pe teren neutru, în perioada 15-19 aprilie, iar gazda turneului final va fi stabilită la 30 martie.

În schimb, formaţia Clubului Sportiv Școlar Nr. 1 din Constanța (antrenori Constantin Alexe şi Gheorghe Brînză) a pierdut cele patru meciuri jucate în turneul semifinal de la Craiova, ratând calificarea la turneul final: 1:3 (25:23, 18:25, 18:25, 13:25) cu CNNT Craiova, 1:3 (20:25, 32:30, 16:25, 15:25) cu Donaris CSȘ Galați, 0:3 (7:25, 3:25, 13:25) cu Dinamo București și 0:3 (13:25, 20:25, 18:25) cu CSȘ Sibiu.

Taguri articol


12