CS Tomis a achiziţionat o jucătoare din Croaţia

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

CS Tomis a achiziţionat o jucătoare din Croaţia

Sport 30 Iulie 2008 / 00:00 647 accesări

Dacă în urmă cu două săptămîni lotul echipei feminine de handbal CS Tomis Constanţa părea a fi definitivat, singurele jucătoare aşteptate să sosească fiind doar cele două azere, clubul constănţean a mai făcut, ieri, o achiziţie. Este vorba de interul stînga de origine croată Filipa Ackar, sosită în probe în urmă cu două zile de la echipa GAS Anagennisi Artas (Grecia). “A trecut cu bine peste testările la care am supus-o şi am hotărît să o păstrăm în lot. La prima vedere pare o jucătoare bună, dar aşteptăm să vedem cum se va descurca şi la Zalău, unde va trebui să se exprime mai mult decît la antrenamente”, a declarat antrenorul Tomisului, Mircea Bucă. Filipa Ackar are 24 de ani şi este născută la Zagreb, în Croaţia, acolo unde şi-a început şi cariera de profesionistă, la Kras Zagreb (1999-2000), după care a evoluat la Lokomotiv Zagreb (2000-2001). În ultimii doi ani a evoluat în campionatul grecesc, la AC Orni School Patra (2006-2007), iar în sezonul 2007-2008 a evoluat la GAS Anagennisi Artas, cu ultima echipă reuşind şi cel mai important rezultat al carierei, Cupa Greciei. “Am evoluat în campionatul din Grecia în ultimii doi ani şi mi-am dorit să joc într-un campionat mai puternic. Nu ştiu foarte multe despre Constanţa, în afară de faptul că este cel mai frumos loc din România”, îşi motivează alegerea Filipa Ackar. Astăzi, Tomisul va pleca într-un cantonament la Zalău, acolo unde va susţine două jocuri de verificare cu echipa gazdă, urmînd ca în perioada 8-9 august să aibă loc şi un turneu de verificare la care vor mai participa CSM Cetate Devatrans şi U. Jolidon Cluj.

Taguri articol


12