Formaţia feminină de handbal CS Tomis Constanţa a debutat în 2009 cu dreptul, după ce a reuşit să învingă, duminică, în Sala Sporturilor, pe HCM Hidroconcas Buzău, scor 28-22. Angrenată în lupta pentru un loc de cupă europeană, echipa pregătită de Mircea Bucă şi Dumitru Muşi a pornit în forţă, impunîndu-se categoric în faţa ocupantei poziţiei a patra în clasamentul Ligii Naţionale. Deşi misiunea constănţencelor se anunţa una dificilă, în teren lucrurile au stat altfel, handbalistele de la Tomis dominînd partida de la un capăt la altul. Lupta pentru cele două puncte puse în joc a fost începută hotărît de gazde, care s-au desprins încă din primele minute pe tabela de marcaj (3-1, min. 5). Fără să tureze motoarele la maximum, dar ajutate de paradele Doinei Lupu-Avram, Tomisul a plecat la pauză cu un avantaj de patru goluri, 14-10. Cea de-a doua repriză a debutat anevoios, primul gol fiind înscris abia după şase minute de joc, de Anna Jafarova (15-10, min. 36). Poarta Tomisului a dat în continuare randament, iar constănţencele şi-au mărit treptat avantajul pe tabela de marcaj, cu două minute înainte de final fiind consemnată o diferenţă de zece goluri (28-18, min. 58). Eliminarea pivotului Ana-Maria Hamciuc a făcut ca formaţia constănţeană să încheie partida în inferioritate numerică, iar scorul final să fie 28-22 pentru gazde. În urma victoriei, Tomisul a mai urcat o poziţie în clasament, fiind acum pe şapte şi asigurîndu-şi un moral bun înainte de dificila deplasare din etapa viitoare, cînd la Cluj va da piept cu formaţia locală Universitatea Jolidon. „A fost un meci care trebuia cîştigat. Ne bucurăm că reuşim să obţinem victorie după victorie pentru că acest lucru îţi dă un moral bun. Era cazul să ne revenim, pentru că este spre binele nostru”, a declarat Doina Lupu-Avram, una dintre cele mai bune jucătoare ale Tomisului în partida de duminică. Marcatoarele Tomisului: Anna Jafarova 7g, Dorina Jerebie 6g, Georgeta Grigore 3g, Ionela Ţopa 2g, Mihaela Pârâianu 2g, Alexandra Iovănescu 2g, Ana-Maria Hamciuc 2g, Marina Tankaskaya 2g, Gabriela Szabo 1g, Ana-Maria Stoica 1g. Partida a fost arbitrată de Bogdan Dordean şi Andrei Zăuleţ, ambii din Sibiu.
Celelalte rezultate ale etapei: Rulmentul Braşov - Oţelul Galaţi 37-23; HCM Roman - Rapid Bucureşti 28-27; HCM Baia Mare - KZN Slatina 48-28; Dunărea Brăila - U. Jolidon Cluj 30-25; CSM Cetate Deva - CSM Ploieşti 26-26. Partida Oltchim Rm. Vîlcea - HC Zalău se va disputa pe 6 ianuarie.
Clasament
1. Oltchim Rm. Vîlcea 9 9 0 0 300-196 18
2. Rulmentul Braşov 10 8 1 1 356-256 17
3. Rapid Bucureşti 10 6 2 2 322-322 14
4. Hidroconcas Buzău 10 6 0 4 260-280 12
5. Dunărea Brăila 10 5 1 4 276-275 11
6. Oţelul Galaţi 10 5 0 5 285-276 10
7. CS TOMIS 10 5 0 5 265-277 10
8. HCM Baia Mare 10 4 1 5 281-265 9
9. HC Zalău 9 4 1 4 223-222 9
10. HCM Roman 10 4 1 5 249-275 9
11. Cetate Deva 10 3 1 6 276-305 7
12. U. Jolidon Cluj 10 3 0 7 280-298 6
13. CSM Ploieşti 10 1 1 8 280-314 3
14. KZN Slatina 10 1 1 8 275-367 3