CS Tomis, în urna favoritelor la tragerea la sorţi din Cupa Cupelor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

CS Tomis, în urna favoritelor la tragerea la sorţi din Cupa Cupelor

Sport 22 Iulie 2010 / 00:00 762 accesări

Marţi, 27 iulie, la Viena, este programată tragerea la sorţi a partidelor din turul al treilea din Cupa Cupelor la handbal feminin, competiţie în cadrul căreia va participa şi CS Tomis Constanţa în sezonul 2010-2011. Formaţia constănţeană va face parte din urna capilor de serie, conform comunicatului apărut pe site-ul oficial al Federaţiei Europene de Handbal (EHF). Printre posibilele adversare ale echipei constănţene sunt: HK Gabor Banovce (Slovacia), Uskudar Belediyesi SK (Turcia), MKS Zaglebie Lubin (Polonia), KHF Kastrioti (Kosovo), Huyser E en O (Olanda), OF Neas Ionias (Grecia) şi SSV VEG Dornbirn Schoren (Austria). Acestora li se vor adăuga alte cinci echipe care vor veni din turul secund. Primul tur nu se dispută. „Sper să avem un sezon la fel de bun ca şi anul trecut. Avem încredere în antrenor, în preşedinte şi în toată lumea care este în spatele acestui club. Vom face tot ceea ce ne stă în putere pentru ca sezonul 2010-2011 să se încheie la fel de bine. Ne dorim un adversar mai facil pentru debutul nostru în Cupa Cupelor şi apoi vom lua întrecerea treptat”, a declarat Diana Pătru, care nu a fost tentată să părăsească echipa constănţeană, în ciuda problemelor financiare: „Nu am vrut să plec la altă echipă. Am crezut în Constanţa şi în oamenii de aici şi nu am vrut să schimb echipa. Am mare încredere în viitorul acestei echipe”. Meciurile turului 3 sunt programate pe 13/14 noiembrie (turul), respectiv 20/21 noiembrie (retur). Formaţia pregătită de Ion Crăciun îşi continuă pregătirea atât pe plajă, cât şi în sală, la începutul lunii august fiind programat şi un cantonament montan. „Am început pregătirea pe nisip. Trebuie să muncim mult dacă ne dorim un nou sezon de succes. Am început pregătirea ceva mai târziu şi avem un dezavantaj din acest punct de vedere faţă de celelalte echipe, dar sperăm să avem un sezon plin de reuşite. Vrem să trecem şi de cât mai multe adversare în Cupa Cupelor. Nu contează cu cine vom pica. Vrem să ne pregătim foarte bine şi să avem un debut bun şi în această întrecere”, a spus şi Loredana Mateescu.

Sub îndrumarea antrenorului Ion Crăciun se află următoarele jucătoare: Mihaela Petrescu, Diana Pătru, Cristina Zamfir, Andreea Tîlvîc, Mihaela Pîrîianu, Loredana Mateescu, Andreea Dincu, Aneta Barcan, Alina Şorodoc, Iulia Pastramă (CSS 1 Constanţa), Dana Arfir (CSS 1 Constanţa), Nicoleta Rusu (revenită de la HCM Buzău), Raluca Borodi şi Mihaela Pătuleanu (revenite de la Rulmentul Braşov). Au plecat: Ana Maria Stoica, Lăcărămioara Roşu (împrumutate la HCM Buzău), Ramona Crăciun (în negocieri cu o echipă din Franţa), Mihaela Stănciulescu (împrumutată la CSM Slobozia), Mihaela Seifer şi Gabriela Szabo (transferate la Rulmentul Braşov). Jucătoare indisponibile sunt Alexandra Iovănescu, care s-a operat la genunchi şi se va alătura lotului în cantonamentul montan, şi Ionela Topa, care este însărcinată.



12