Formaţia feminină de handbal CS Tomis Constanţa a suferit, ieri, la Roman, cea de-a doua înfrîngere din acest an şi a ratat şansa de a se apropia la doar un punct de primele patru echipe din clasamentul Ligii Naţionale. Deşi porneau cu prima şansă la victorie, elevele lui Mircea Bucă şi Dumitru Muşi au cedat la limită în faţa celor de la HCM Roman, 23-24 (14-12), în partida care a contat pentru etapa a 16-a. Handbalistele constănţene au început bine partida, însă gazdele au ţinut scorul strîns. Tomisul a plecat la pauză cu un avantaj de două goluri, 14-12, dar acest avantaj a fost unul prea mic în faţa unei echipe care era condamnată să cîştige cele două puncte pentru a părăsi subsolul clasamentului. Cu toate acestea, tomitanele au rezistat la conducere şi în cea de-a doua repriză, moldovencele reuşind să egaleze abia în min. 50, 20-20. Ultimele zece minutre s-a mers cap la cap, însă finalul a aparţinut celor de la HCM Roman, care a reuşit să cîştige disputa după un gol marcat în ultimul minut. Tomis se menţine în continuare pe poziţia a cincea a clasamentului, însă etapa viitoare va da piept în Sala Sporturilor cu HCM Baia Mare, echipă ce a ratat, ieri, la limită, o calificare în sferturile Cupei EHF. Pentru Tomis au marcat: Anna Jafarova 6g, Filipa Ackar 6g (3 din 7m), Marina Tankaskaya 4g, Alexandra Iovănescu 3g, Dorina Jerebie - Cărbune 3g, Georgeta Grigore - Năniţă 1g.
Celelalte rezultate ale etapei: Rapid Bucureşti - CSM Ploieşti 31-30; KZN Slatina - HCM Buzău 24-32; HC Zalău - U. Jolidon Cluj 31-26. Meciurile Rulmentul Braşov - Oltchim Rm. Vîlcea 41-36 şi HCM Baia Mare - HC Dunărea Brăila 19-18 s-au disputat în devans. Întîlnirea Oţelul Galaţi - CSM Cetate Deva va avea loc pe 18 februarie.
Clasament
1. Oltchim Rm. Vîlcea 16 15 0 1 540-372 30
2. Rulmentul Braşov 16 14 1 1 606-435 29
3. Dunărea Brăila 16 9 2 5 456-420 20
4. Rapid Bucureşti 16 9 2 5 504-506 20
5. CS TOMIS 16 8 1 7 426-434 17
6. Cetate Deva 15 7 1 7 421-441 15
7. Hidroconcas Buzău 16 7 1 8 410-452 15
8. HC Zalău 16 6 3 7 405-399 15
9. Oţelul Galaţi 15 7 0 8 421-408 14
10. HCM Baia Mare 16 6 1 9 443-450 13
11. HCM Roman 16 6 1 9 388-456 12
12. U. Jolidon Cluj 16 5 1 10 443-478 11
13. CSM Ploieşti 16 3 1 12 413-460 7
14. KZN Slatina 16 1 1 14 419-589 3