CS Tomis, la mîna rezultatelor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Handbal (f) / LN-26: CS Tomis Constanţa - KZN Slatina

CS Tomis, la mîna rezultatelor

Sport 16 Mai 2009 / 00:00 616 accesări

Formaţia feminină de handbal CS Tomis Constanţa este foarte aproape de a încheia un nou sezon în Liga Naţională în care nu reuşeşte să-şi cîştige dreptul de a participa într-o cupă europeană. Sîmbătă, de la ora 11.00, în Sala Sporturilor din Constanţa, elevele lui Dumitru Muşi şi Mircea Bucă vor susţine ultima partidă din sezonul 2008-2009, urmînd să dea piept cu codaşa KZN Slatina, echipă care indiferent de rezultat va părăsi prima scenă handbalistică. În schimb, chiar dacă Tomisul se va impune, locul pe care îl va ocupa la finalul campionatului va fi decis de rezultatele celorlalte partide, şansele cele mai mari de a ajunge în Europa de pe poziţia a cincea avîndu-le acum HCM Baia Mare. „Pentru noi este un meci pe care îl vom trata cu aceaşi seriozitate ca şi pînă acum. Ne dorim să terminăm campionatul cu gustul cireşei coapte în gură. Ne jucăm, de altfel, şi ultima şansă, pentru că deşi doar teoretic mai sînt speranţe, nu vom intra pe teren ca să pierdem”, a spus directorul tehnic Dumitru Muşi, care s-a arătat dezamăgit şi de faptul că echipa a trebuit să sufere pe acest final de campionat o serie de atacuri dure, în care era inculpată de participarea la unele jocuri de culise. „Hoţii au strigat hoţii! Scenariile pe care le-au făcut nu trebuie să afecteze integritatea clubului. Nu văd cum aş putea eu să încerc salvarea unei echipe de la retrogradare, cînd noi eram în plină luptă pentru îndeplinirea obiectivului. Găştile din handbal nu există decît la federaţie, nu la nivel de cluburi”, a fost răspunsul lui Muşi la declaraţia preşedintelui FRH, Cristian Gaţu, care afirmase că în handbal sînt două găşti, una care vrea să salveze Ploieştiul de la retrogradare, iar alta care să ducă Tomisul în cupele europene. De altfel, Muşi nu ştie încă dacă va continua alături de formaţia constănţeană în sezonul următor, discuţiile urmînd să aibă loc după încheierea campionatului: „Ştim că am dezamăgit şi nu ne-am fi dorit acest lucru. Am avut şi ghinion în acest sezon cu unele accidentări pe care nu le-am luat în calcul. Am acceptat să lucrez cu nişte jucătoare pe care nu le-am adus. Nu ştiu ce o să se întîmple în sezonul următor. Vor fi discuţii la finalul sezonului şi vom vedea. Indeferent de ce se va întîmpla, eu voi rămîne alături de handbalul constănţean. Am oferte, dar nu sînt de luat în seamă”. Celelalte partide din ultima etapă: Rulmentul Braşov - HCM Buzău; CSM Ploieşti - U. Jolidon Cluj; Cetate Deva - HC Zalău; Dunărea Brăila - Rapid Bucureşti; Oltchim Rm. Vîlcea - Oţelul Galaţi; HCM Baia Mare - HCM Roman.

Mădălina MELCEA

Clasament

1. Oltchim Rm. Vîlcea 25 24 0 1 880-602 48

2. Rulmentul Braşov 25 22 2 1 945-701 46

3. Oţelul Galaţi 25 14 1 10 714-656 29

4. Dunărea Brăila 25 13 3 9 702-666 29

5. HCM Baia Mare 25 13 1 11 704-673 27

6. Rapid Bucureşti 25 12 2 11 777-799 26

7. CS TOMIS 25 12 2 11 692-715 26

8. HC Zalău 25 9 4 12 649-648 22

9. HCM Roman 25 10 2 13 605-670 22

10. Hidroconcas Buzău 25 10 1 14 629-712 21

11. U. Jolidon Cluj 25 9 1 15 717-748 19

12. Cetate Deva 25 8 1 16 655-723 17

13. CSM Ploieşti 25 7 1 17 688-738 15

14. KZN Slatina 25 1 1 23 634-940 3



12